Independență căzută din pod „Noi am obţinut ceea pentru ce unii au vărsat mult sânge, au luptat şi au purtat războaie. Şi nouă ne-a căzut din pod această independenţă, aşa figurat vorbind. Şi poate de aceea nu o apreciem la justa valoare, dar este o realizare”.
Avigdor Liberman vine la Chișinău Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Liberman, va întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 1-3 septembrie 2011, la invitaţia omologului său moldovean Iurie Leancă.
Șefii de Stat și Liderii Politici: 27 august, Moldova, la mulți ani! (VIDEO) Am pășit în al treilea deceniu de independență pentru Republica Moldova. E un succes pentru noi.
Moldovenii fără “Patrie” (VIDEO) Cu părere de rău, ne dăm seama că cei 20 de ani de independenţă nu ne-au educat în stil patriotic să ne iubim ţara, neamul şi simbolurile de stat ci profanarea acestora, demonstrează încă o dată că la cei 20 de ani, Republica Moldova nu s-a lăsat de manierele comuniste, sovietice, care s-au înrădăcinat adânc în minţile multor dintre noi.
Piramidele de la Şona Istoria şi folclorul poporului român este înţesat cu o multitudine de legende şi poveşti, ce ţin de originea neamului şi frumuseţile plaiului. Una dintre acele legende de aduc pe tărâmul Făgăraşului, jud. Braşov, România.
Staţiunea balneară Borsec Ape minerale curative pot fi întâlnite pe tot teritoriul românesc, care nu cedează în calitate apelor franceze sau maghiare. Borsec este staţiunea care atrage turişti atât prin calitatea apelor carbogazoase naturale, cât şi prin pitorescul ţinutului.
Formuzal, caută-ți de treabă! De această părere este Mihai Ghimpu, care a declarat că Mihail Formuzal nu face bine niciodată și ar fi mai bine nici să nu încerce să se implice.
Vai de acoperișul și buzunarul studenților din Bălți În Bălți, tot mai mulți studenți aleg să ia în chirie un apartament sau garsonieră pentru perioada studiilor, din cauza lipsei de locuri în cămine, dar și din cauza condițiilor foarte proaste de cazare.
Gustar – gustări, muzică şi meşteşuguri S-a încheiat şi cea de a doua ediţie a festivalului de muzică Gustar, organizat pe teritoriul Complexului turistic Orheiul Vechi. Două zile a ţinut veselia, ne-am fi dorit să ţină mai mult, dar cine ştie poate la anul…
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator