Limba de Stat – Română, Istoria Națională – Istoria Românilor Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) și-a anunţat din nou punctul său de vedere privind numele limbii de stat ca româna, şi istoria naţională ca istoria românilor.
Încă trei deputaţi PCRM vor accede în Parlament Partidul Comuniştilor urmează să-şi completeze lista deputaţilor cu încă 3 membrii ai Legislativului, după ce, în urma alegerilor locale din această vară, Vasile Panciuc, Elena Bodnarenco şi Serghei Filipov au refuzat la mandatele de deputat în favoarea celor de Edili.
Dodon-ul în vacanță! În timp ce voi poate vă gândiți dacă să vă luați un al doilea job, pe ce bani să cumpărați copiilor haine și rechizite de școală, dacă o să aveți încălzire la iarnă, cât costă un kilogram de roșii la piață și de ce Moldova e considerată cea mai săracă țară din Europa, comunistul Igor Dodon… pleacă în vacanță.
Nu mai vedem noi show aviatic de Ziua Independenței Interesant, oare de câți ani de independență mai avem nevoie ca să vedem și noi un show aviatic?
Poliţia a reţinut principalul suspect în cazul omorului de pe strada Munceşti Principalul suspect în cazul omorului de pe strada Minceşti din capitală, când a fost împuşcată fiica Preşedintelui raionului Ocniţa, a fost reţinut de către organele de poliţie, acesta fiind chiar soţul victimei.
Fără show aviatic de Ziua Independenţei la Chişinău Pe 27 august, de Ziua Independenţei, nu vor avea parte de un show aviatic deasupra Pieţei Marii Adunări Naţionale, aşa cum ne promitea anterior Vicepremierului Mihai Moldovanu, Preşedintele Comisiei responsabile de organizarea festivităţilor destinate Zilei Independenţei.
Ghimpu, Lupu și Filat – întâlnire între șase ochi Mihai Ghimpu, Marian Lupu și Vlad Filat au avut pe data de 24august, la ora 12.00, o întâlnire, în cadrul Alianței, cu scopul de a discuta despre deblocarea crizei politice, iar depre această întrunire presa nu a fost anunțată.
Sunt posibile oare contactele cu extratereştrii??? Străinii umanităţii, sau altel numiţi, extratereştrii, au fost şi mai sunt încă un subiect ce inspiră o mulţime de mituri şi poveşti, care ne ameţesc şi în loc să ne răspundă la neclarităţile pe care le avem, ne întunecă cu încă mai multe semne de întrebare.
”Descoperă Moldova” Acesta este titlul revistei care-şi va lansa ediţia specială în Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, pe aleea Clasicilor, de Ziua Independenţei (27 august). Agenţia Turismului din Republica Moldova este cea care lansează această revistă în cadrul unui Târg de turism „Descoperă Moldova”.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”