„Deschiderea piețelor ajută mai mult decât creditele de consum” Igor Dodon (PCRM): „Inițiativa Lugar, dacă va fi dusă la bun sfîrșit, ne va deschide noi posibilități de export”
Cooperare guvern – ong-uri pentru reformele necesare liberalizării vizelor Iniţiativa este coorodnată de IDIS Viitorul şi Expert Grup şi finanţată de ministerul de externe slovac.
Moldova și UE: dialog și reforme Unii prieteni de la Bruxelles au spus că până acum am fost într-o perioadă „de miere”, iar acum intrăm într-o relaţie mai matură, „de căsătorie.
Egipt: Mobilizare puternică în Piaţa Tahrir, în a 17-a zi de proteste Protestatarii scandau încă de dimineaţă devreme Poporul doreşte căderea regimului, laitmotivul mişcării contestatare fără precedent împotriva preşedintelui Mubarak.
Siberia zdruncinată de un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter a avut loc joi dimineaţă în Hakasia (centrul Siberiei), fără să producă victime sau pagube materiale, conform informaţiilor preliminare.
Lupu, dispus să renunțe la tron Marian Lupu este hotărît să joace după cum cîntă comuniștii, și anume să renunțe la goana după funcția de șef al statului. El își justifică intenția prin faptul că viitorul Republicii Moldova este mai presus decît reglarea unor conturi politice.
Unele partide din coaliţie doar mimează trasul la carul integrării europene În timp ce presa internaţională cere, parcă ultimativ, Republicii Moldova să se desprindă rapid de trecut şi să şocheze prin reforme, ca să nu irosească timpul preţios – aşa cum a făcut-o în ultimii 20 de ani, presa de la Chişinău scrie că „ceasul actualei coaliţii de guvernare arată tot ora Moscovei”.
O treime dintre ruşi cred că Soarele se roteşte în jurul Pământul 20% dintre ruşi cred că globul pământesc gravitează doar o lună în jurul astrului solar, în loc de un an.
După Rusia, şi Ucraina intenţionează să renunţe la ‘ora de iarnă’ În fiecare an, în ultima duminică din martie, la fel ca majoritatea covârşitoare a ţărilor europene, Ucraina trece la ora de vară, iar, în ultima duminică din octombrie, la ora de iarnă.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator