WikiLeaks: Beijingul speră că Washingtonul 'va administra corect' dosarul scurgerilor de informaţii China speră că scurgerile de informaţii din telegramele diplomatice americane difuzate de site-ul WikiLeaks nu vor perturba relaţiile chino-americane şi Washingtonul va administra corect dosarul, informează AFP.
Voronin va prezida prima şedinţă a noului parlament de la Chişinău Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin va prezida prima şedinţă a noului parlament de la Chişinău, în calitatea sa de decan de vârstă. Voronin este cel mai în vârstă deputat (69 de ani), conform repartizării preliminare a mandatelor.
SUA apreciază rolul cheie jucat de România în NATO, spune Hillary Clinton, în mesajul de Ziua Naţională SUA apreciază rolul-cheie jucat de România în NATO şi doreşte o lărgire a parteneriatului bilateral româno-american, spune secretarul de stat american Hillary Clinton într-un mesaj transmis României, în numele preşedintelui american Barack Obama, cu prilejul Zilei Naţionale.
Sute de zboruri anulate pe aeroportul din Frankfurt din cauza ninsorii Peste 200 de zboruri au fost anulate marţi pe aeroportul internaţional din Frankfurt, în vestul Germaniei, din cauza perturbărilor produse de căderile de zăpadă şi de frigul din Europa, au precizat reprezentanţii aeroportului.
Rusia va înregistra o creştere economică de 4%, spune Medvedev Rusia va înregistra în acest an o creştere economică de aproximativ 4%, a declarat marţi preşedintele rus Dmitri Medvedev, afirmând că situaţia ţării s-a stabilizat după criza mondială.
Preşedintele Medvedev a promulgat legea privind restituirea bunurilor Bisericii Ortodoxe Ruse Preşedintele rus Dmitri Medvedev a promulgat marţi legea care prevede restituirea către Biserica Ortodoxă Rusă a lăcaşelor de cult transformate în muzee în perioada comunistă, un proiect controversat care a provocat critici în rândul muzeografilor.
Republica Moldova: Miercuri ar putea începe negocierile privind crearea unei noi coaliţii majoritare Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană urmează să se întâlnească miercuri în vederea începerii negocierilor privind reconstituirea alianţei de guvernare, a anunţat marţi liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, actualul prim-ministru.
«Astăzi voi trăi româneşte, la fel cum fac în fiecare zi» Alexandru Cozer este şi el unul dintre tinerii care promovează activ valorile noastre şi adevărul pe care nu se teme să-l spună cu glas tare. Pe blogul său (www.alexcozer.com) ne cheamă zi de zi să nu ne temem şi «Să spunem lucrurilor pe nume!».
Nicolas Sarkozy intenţionează să candideze pentru încă un mandat prezidenţial Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a afişat deschis pentru prima oară – marţi, la o întâlnire cu deputaţi şi senatori ai partidului aflat la putere – intenţia de a candida pentru propria succesiune declarându-le parlamentarilor: Sunt aici pentru două mandate, nu mai mult, potrivit participanţilor la reuniune.
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator