Mitul pericolului românesc – inducerea unei isterii cu scop electoral Igor Boțan: „Autoidentificarea etnică trebuie să fie o chestie intimă, legată de cultură, legată de tradiţie, legată de cultul strămoşilor noştri”.
Eșecul referendumului în atenția APCE Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei recomandă ca dupa alegerile anticipate liderii politici să ajungă la un consens asupra amendării constitutiei.
Startul înregistrării concurenților electorali – 12 în prima zi Partidul Naţional Liberal condus de Vitalia Pavlicenco va figura primul pe buletinele de vot pe care cetăţenii vor alege un nou Parlament la 28 noiembrie, în locul celui care nu a reuşit să aleagă un şef de stat.
Un nou început – alegerile parlamentare anticipate Azi a fost dat startul tragerii la sorți a ordinei formațiunilor politice pentru buletinul de vot. Pentru început, în această campanie electorală s-au înscris la CEC 12 partide politice și 16 persoane în calitate de candidați independenți.
A trecut în nefiinţă mama preşedintelui Traian Băsescu Mama preşedintelui Traian Băsescu, a incetat din viata astăzi, in jurul orei 14:30. Elena Basescu avea 81 de ani şi suferea de Alzhaimer.
Lista formaţiunilor politice în buletinul de vot Astăzi, 4 octombrie, în urma unei trageri la sorţi, Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a 12 formaţiuni politice care au depus deja actele.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative