Câte proprietăţi deţine oficial Vladimir Voronin? În cadrul unei emisiuni televizate, Vladimir Voronin a declarat că nu are în proprietate imobile şi niciun centimetru pătrat de pământ.
Preşedintele Mihai Ghimpu a organizat odihna la mare pentru circa 170 de copii 167 de copii de la patru internate din R. Moldova se vor odihni timp de şapte zile într-o tabără de vară din judeţul Tulcea, România.
Mihai Ghimpu s-a întîlnit la Atena cu reprezentanţii comunităţii cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Grecia Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întîlnire la Atena cu reprezentanţii comunităţii cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Grecia, în cadrul căreia au discutat o serie de aspecte legate de aflarea lor peste hotare.
Plafonul de garantare al creditelor pentru IMM-urile active va fi dublat şi va ajunge pînă la 700 mii lei Plafonul de garantare al creditelor pentru IMM-urile active va fi dublat şi va ajunge pînă la 700 mii lei, iar pentru cele nou-create, va fi triplat, pînă la 300 mii lei.
77 de părinţi s-au ales cu amendă pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiunile faţă de copii De la începutul lunii curente un număr de 77 de părinţi s-au ales cu amendă pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiunile faţă de copii.
Vlad Filat la Luxemburg Ieri, 14 iunie, prim-ministrul Vlad Filat a avut o întîlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Băncilor şi Bancherilor din Luxemburg, în cadrul vizitei întreprinse în această ţară.
BEI este interesată să investească în Moldova Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi la Luxemburg o întrevedere cu conducerea Băncii Europene de Investiţii (BEI)
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start