Capitularea regimului totalitar din fosta RDG a început cu un simplu bileţel. În dimineaţa de 9 noiembrie 1989, un tânăr funcţionar pe nume Gerhard Lauter din Ministerul de Interne al Germaniei de Est a formulat o nouă reglementare care să le permită cetăţenilor din RDG să călătorească în Germania de Vest – desigur însă, doar cu o viză valabilă şi după o serie de demersuri birocratice…

Acum 20 de ani, la Berlin se prăbuşea zidul care astăzi în enciclopedii şi manuale e definit drept cel mai important simbol al războiului rece, un monument al regimurilor totalitare comuniste, al cortinei de fier ce a divizat timp de câteva decenii popoarele Europei. Căderea zidului berlinez a fost doar un episod, marcant, dintr-un proces mult mai complex, însă, care a precedat revoluţiile din 1989 în ţările Europei de Est şi care, trei ani mai târziu, a dus la prăbuşirea URSS-ului. Despre impactul pe care l-a avut în Republica Moldova, pe atunci sovietică şi socialistă, şi utilitatea rememorării trecutului, discutăm în această dimineaţă cu istoricul Virgil Pâslariuc.