Cunosc o familie în care, de la ’90 încoace, n-a existat un consens în privinţa votului. Cei doi copii şi mama au votat întotdeauna democraţii; tata – cu oricine i-a părut mai legat de trecut, de URSS-ul în care el „s-a simţit bine”, numai nu cu ăştia „noi”. N-a avut niciodată o explicaţie la „De ce?”.