Ciocnirea civilizaţiilor(2) După venirea comuniştilor la putere în 2001, s-a început o ofensivă masivă asupra poziţiilor modeste ocupate de modul vest-european de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi asupra valorilor liberal-democrate. În plan
Voronin – noul preşedinte al Parlamentului Vladimir Voronin este, de marţea trecută, noul preşedinte al parlamentului. Prim-secretarul comuniştilor a fost singura candidatură la funcţia de şef al legislativului, pentru care au votat toţi cei 60 de deputaţi PCRM.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start