Favoritul Vladimir Voronin Atât presa de la Bucureşti, cât şi cea de la Moscova, vehiculează cu ideea potrivit căreia preşedintele în exerciţiu – Vladimir Voronin – ar putea fi numit în funcţia noului Legislativ. Parlamentul de la Chişinău urmează să-şi
De ce Teleradio-Moldova n-a transmis în direct evenimentele… Compania publică „Teleradio-Moldova” (TRM) a fost determinată de cel puţin patru motive să nu transmită în direct evenimentele din 7 aprilie, când la Chişinău au avut loc dezordini în masă ce au condus la devastarea sediilor
Poliţia a reţinut autorii alarmei false cu bombă Forţele de ordine au reţinut câteva persoane care sunt bănuite că ar fi autorii apelurilor false de ameninţare cu bombă de luni de la Casa Presei, Primărie şi Aeroport. Solicitată de JURNAL una dintre angajatele serviciului de
Ivan Calin: „Alegătorii nu e valoare” Ivan Calin, 74 de ani, a deţinut în perioada sovietică funcţii importante în guvernul de la Chişinău. Prezentăm (fără redactările de rigoare), fragmente din discursul său rostit ieri, la Palatul Republicii, cu ocazia inaugurării
Repu’lica dlui pr’ş’dinti Voronin şi oamenii lui se individualizează nu numai prin apucături, gesturi, ideologie ş.a.m.d., dar şi prin limbaj. Ascultaţi-i cu atenţie pe Voronin, Greceanâi, Stepaniuc and Co. şi veţi observa că aceştia şi la nivel de rostire,
Nesupunere militară în Georgia În Georgia a fost preîntâmpinată o tentativă de rebeliune armată. Revolta s-a produs la baza Muhrovani, unde imediat s-a deplasat preşedintele Mihail Saakaşvili. După negocierile preşedintelui cu militarii răzvrătiţi, aceştia au depus
Businessul mic şi mijlociu la „Moldexpo” Peste 250 de reprezentanţi ai businessului mic şi mijlociu din raioanele R. Moldova, precum şi din municipiile Chişinău şi Bălţi, îşi prezintă realizările în cadrul Forumului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ÎMM), care are loc la Centrul
„La „Eurovision-2009” vreau să mă clasez printre primii zece” Azi-dimineaţă, interpreta Nelly Ciobanu împreună cu soţul ei şi cu o echipă numeroasă au plecat pe calea aerului la Moscova, la Concursul Internaţional „Eurovision-2009”. Va intra în prima repetiţie la ora 13.00. Până pe 14 mai, când
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi