Adriana Rusu si-a adunat sentimentele intr-un album Adriana Rusu şi-a adunat sentimentele într-un album
Ofrande pentru campanie Deşi primele trei persoane în stat, dar şi alţi concurenţi electorali de pe lista comuniştilor utilizează din plin resurse administrative, în actuala campanie electorală cei mai mulţi bani au fost puşi la bătaie, totuşi, de Partidul Comuniştilor
MAE susţine confiscarea averilor câştigate ilegal Preşedintele Mişcări social-politice Acţiunea Europeană (MAE), Anatol Petrencu, a declarat luni, 8 aprilie a.c., într-o conferinţă de presă, că formaţiunea pe care o conduce susţine adoptarea de urgenţă a unui proiect de lege privind
Serafim Urechean: MAI se implică în campania electorală Potrivit Presedintelui Serafim Urechean, ministrul de interne, Gheorghe Papuc, are pe masă o sinteză a informaţiilor de la comisarii din raioane cu lista persoanelor care ar putea influenţa alegătorii să voteze pentru PCRM. Liderul AMN a
Prin MDI comunistii pregatesc fraudarea masiva a alegerilor Alianta Moldova Noastra deţine noi date că autorităţile ar pregăti o fraudare masivă a alegerilor din 5 aprilie. Potrivit liderului AMN, Ministerul Dezvoltării Informaţionale a făcut publică cifra de 3,026 mln de alegători, pe când datele
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator