Ministerul Justitiei sustine ca nu a fost anuntat despre refuzul Ucrainei de a-l extrada pe Malhaz Djaparidze Ministerul Justiţiei (MJ) al Republicii Moldova susţine că nu a primit vreo scrisoare din partea Ucrainei prin care să fie anunţat că aceastea refuză să-l extrădeze pe Malhaz Djaparidze
La inceputul acestui an, datoria externa neta a Transnistriei depasea 1,855 mlrd. dolari La începutul acestui an, datoria externă netă a Transnistriei depăşea $1,855 mlrd., fiind mai mare cu $253,8 mln. decît acum un an
„Colectia de carte lumea vegetala si lumea animala a Moldovei” va fi prezentata la Geneva R.Moldova va fi prezentă la Salonul Internaţional de Invenţii, Tehnică şi Tehnologii Noi de la Geneva (2-6 aprilie), cu „Colecţia de carte
Erhard Busek – Sedinta anuala, care s-a desfasurat in Moldova, a Forumului Economic Vienez a fost constructiva Şedinţa anuală în deplasare a Forumului Economic Vienez (FEV), care anul curent a avut loc în Moldova, a fost constructivă
Perspectivele cooperarii intre tarile din Asia Centrala si UE vor fi examinate in cadrul vizitei la Astana a delegatiei Uniunii Europene Perspectivele cooperării între ţările Asiei Centrale (AC) şi UE vor fi examinate în cadrul vizitei din 31 martie la Astana a delegaţiei Uniunii Europene
In Moldova au fost create cadre normative, care corespund standardelor europene Unul din succesele pe calea realizării Planului de Acţiuni RM-UE poate fi considerat faptul că în baza consensului legislativ în trei ani au fost create cadre normative
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start