RITMUL IMPLEMENTĂRII CADASTRULUI IMOBILIAR NEMULŢUMEŞTE GUVERNUL Ritmul implementării Programului de trecere la noul sistem de evaluare a bunurilor imobiliare în scopul impozitării de la valoarea de piaţă a acestora (cadastrul imobiliar) este lent
ACTIVELE SISTEMULUI BANCAR AU CRESCUT CU 36,22%, DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI În perioada ianuarie-octombrie, activele băncilor comerciale din R.Moldova au crescut cu 36,22%, pînă la 30,99 mlrd. lei ($2,7 mlrd.), înregistrînd o majorare record pentru ultimii patru ani
PD şi PSL vor fuziona într-o formaţiune unificată Partidul Democrat (PD) din Moldova şi Partidul Social-Liberal (PSL) şi-au anunţat intenţia de a fuziona într-un singur partid
PD şi PSL vor fuziona într-o formaţiune unificată Partidul Democrat (PD) din Moldova şi Partidul Social-Liberal (PSL) şi-au anunţat intenţia de a fuziona într-un singur partid
Salariul mediu pe economie a crescut cu 67 de lei din contul lefilor achitate în sectorul real Salariul mediu pe economie în luna octombrie în Republica Moldova a fost de 2 197 de lei, cu 67 de lei mai mult, faţă de luna precedentă
Marian Lupu ar putea fi noul preşedinte al ţării dacă Vladimir Voronin nu ar candida, potrivit unui studiu Marian Lupu ar putea fi noul preşedinte al ţării în cazul în care Vladimir Voronin nu va candida la această funcţie, atestă datele studiului Barometrul de opinie publică

Liderul PSL susţine că a fost trădat de membri ai formaţiunii în alegerile din Rezina Câţiva membri ai Partidului Social Liberal (PSL), foşti candidaţi în alegerile din Consiliul Raional Rezina, au parăsit formaţiunea după ce au obţinut bani de la liderul acesteia

ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start