Voronin: formatul misiunii pacificatoare s-a epuiza Vladimir Voronin susţine că aşa-numitul format al misiunii pacificatoare din zona transnistreană, menţinut din 1992, s-a epuizat, iar toate obiectivele propuse în cadrul acestuia au fost atinse
Iordan a pierdut din cauza mesajului agresiv al campaniei Mesajul electoral al candidatului comuniştilor la funcţia de primar general al capitalei, Veaceslav Iordan, a fost, în turul II al alegerilor locale, unul agresiv, revanşard, care a provocat alegători
Slovacia va sprijini aspiratiile europene ale R. Moldova Slovacia va sprijini R. Moldova în calea ei spre aderarea la Uniunea Europeană, dar şi la alte instituţii multinaţionale, fiind partizanul ideii că UE va fi cu atât mai puternică, cu cât va fi mai mar
Moldova pledeaza pentru implementarea unor proiecte concrete in beneficiul tarilor GUAM Moldova pledeaza pentru implementarea unor proiecte concrete in beneficiul tarilor GUAM
Prim-ministrul Tarlev a discutat cu David Krammer procesele social-economice din RM Prim-ministrul Tarlev a discutat cu David Krammer procesele social-economice din RM
IS "Calea Ferata din Moldova" nu va majora tarifele la traficul de incarcaturi pentru export si import IS “Calea Ferata din Moldova” nu va majora tarifele la traficul de incarcaturi pentru export si import
Summitul ordinar al GUAM va avea loc in iunie 2008 la Tbilisi Summitul ordinar al GUAM va avea loc in iunie 2008 la Tbilisi
Smirnov nu va permite intrarea trupelor NATO in Transnistria Rusia este pregatita sa examineze propunerea SUA de a inlocui trupele ruse din regiunea transnistreana cu un contingent international de mentinere a pacii, asa cum isi doresc Basarabia, SUA si UE, a d
A fost anuntata vanzarea valorilor mobiliare ale Bancii Comenrciale „Unibank” SA A fost anuntata vanzarea valorilor mobiliare ale Bancii Comenrciale „Unibank” SA
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”