Romania la negocieri, cu voia Transnistriei Romania ar putea fi admisa in formatul de negocieri pe marginea problemei transnistrene in calitate de observator, a declarat, miercuri, adjunctul ministrului de Externe transnistrean, Vitali Iankovsk
Basescu cere implicarea ONU in Transnistria Presedintele Traian Basescu a prezentat in fata Adunarii Generale a ONU criza transnistrana, unde “oamenii nu sunt protejati de legi sau principii”. “Dupa sase decenii de la crearea ONU, drepturile si
Procesul Pasat ar putea fi finisat saptamana viitoare Avocatul ex-ministrului Apararii, Valeriu Pasat, si-a exprimat, joi, speranta ca pana la finele saptamanii viitoare instanta de judecata va pronunta sentinta definitiva in cazul clientului sau.
Datoriile istorice ale CET-2 vor fi inghetate pe o perioada de 11 ani Datoriile istorice ale centralei electrice cu termoficare nr.2 din Chisinau vor fi inghetate pe o perioada de 11 ani, potrivit deciziei Consiliului Creditorilor de Stat.
Vladimir Voronin a conferit la New York cu Javier Solana Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care participa la Summit-ul ONU de la New York, a avut o intrevedere bilaterala cu Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene, Javier Solana.
Moldova a intrat in Guinness book Colectia de Aur a Combinatului Vinurilor de Calitate (IS CVC) Milestii-Mici, decretat recent „Tezaur National”, a fost recunoscuta oficial drept „Cea mai mare colectie de vinuri din lume” si introdusa
Scriitori basarabeni la Festivalul International de Literatura de la Neptun Scriitorii basarabeni Mihai Cimpoi si Vitalie Ciobanu vor fi prezenti in perioada 16-18 septembrie la Festivalul International „Zile si nopti de literatura” care se va desfasura la Neptun.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start