19 mii de pui au pierit la Comrat din cauza vântului și a ploilor puternice

PE SCURT

Circa 19 mii de pui au pierit la o fermă din Comrat, din cauza vântului și a ploilor abudente din 3 iulie, scrie Gagauzinfo.md.

Administrația întreprinderii a precizat că vântul a smuls acoperișul fermei, iar ploaia a inundat spațiile. În total au pierit 18 638 de pui.

PE LUNG

Alexandr Kendighelean, șeful întreprinderii, a menționat că informația privind pierderile suportate va fi prezentată la Comisia pentru situații excepționale.

Însă, potrivit informațiilor preliminare, cheltuielile se ridică la circa 100 de mii de lei, dacă se ia în calcul prețul de cost al puilor.

„Venitul ratat însă depășește 600 de mii de lei”, a menționat Kendighelean.

De notat că, în urma vântului puternic și a ploilor torențiale,în Comrat au fost doborâți circa 20 de arbori, au fost afectate linii electrice și spălate mai multe drumuri locale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.