PE SCURT
Îl ştim drept „Luceafărul poeziei româneşti”, un artist de neegalat, însă câți dintre noi știu cum era, de fapt, Mihai Eminescu – poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine roase și măcinat de frici?
Pe lângă creațiile sale, am răscolit prin amintirile relatate de scriitorii care l-au cunoscut și am încercat să aflăm lucruri curioase și puțin cunoscute despre poetul român Mihai Eminescu.
PE LUNG
1. Nu-i plăcea școala
Era un tânăr timid, curios, îndrăgostit de literatură, dar nu și de școală. Deși era un băiat talentat și deștept, Mihai nu suporta disciplina prea aspră de la școală, motiv pentru care primea note mici, pentru care era certat de către părinți. Tatăl lui era cel care se opunea pasiunii feciorului său de a scrie poezii sau de a urca pe scenă. Dat fiind faptul că era o fire nestatornică, încă din adolescență, Mihai Eminescu pleca și câte o săptămâna de acasă, iar într-un an a renunțat la studii pentru a participa la un turneu cu o trupă de teatru.
2. Cunoștea cel puțin 8 limbi străine
Mihai Eminescu adora istoria, literatura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și-l studia.
3. Nu a fost un profesor iubit
Timp de un an (1874-1875) a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iași, însă, deși era un profesor corect, dar foarte strict și exigent, studenții au făcut grevă, cerând înlăturarea lui.
4. Eminescu adora să joace fotbal și să înoate
5. Era un naționalist înrăit și saluta oamenii cu „Trăiască nația!”
6. Era un adevărat cuceritor
Știa cum să le vorbească femeilor, în funcție de rangul lor. Era bântuit de pasiuni violente pentru femeile pe care le zărea în treacăt. Cu toate acestea, nu vorbea niciodată despre femeile cu care avea relații. Disprețuia bărbații care alergau după fuste și care își istoriseau mândri poveștile amoroase.
7. A fost de toate
George Călinescu îl descrie în cartea sa „Viaţa lui Mihai Eminescu” ca fiind un hoinar în lume, dar oriunde s-ar fi aflat, nu a ezitat să scrie, să compună, să se documenteze. El a fost actor, bibliotecar, a fost hamal în port, grăjdar la hotel, jurnalist.
8. Iubea țigările și cafeaua
Mihai Eminescu era un fumător înrăit. Toți banii pe care îi câștiga, îi cheltuia pentru cărți, țigări și cafea. „Pe dată ce-i soseau banii, își cumpăra cafea râșnită și spirt denaturat și, suspendând relațiile și discuțiile, se închidea în odaia sa. Cafeaua cu caimac pe care o fierbea Eminescu la mașina de spirt, și pentru care renunța chiar la mâncare, era pentru el și un aliment subtil, sugerând calitatea ascetică a existenței sale, și o aromă stupefiantă, dând ușoara iluzie a Orientului. Când cafeaua se termina, poetul revenea la realitate și în societate, unde continua discuțiile începute cu mult timp în urmă și le relua din locul unde acestea au fost întrerupte”, scrie se George Călinescu.
9. Îi plăcea să cânte când nu-l aude nimeni
Îi plăcea să citească cu voce tare poeziile și pasajele care i se păreau nemaipomenit de frumoase. Era atât de absorbit de aceste texte, încât lovea cu pumnii în masă, pășea zgomotos. În momentele în care se scufunda adânc în idei și creație, uita să mănânce, uita de oamenii din jur. În timp ce medita se plimba prin odaie, fredonând vreun cântec. El le spunea prietenilor: „Să știți, când sunt melodii vesele, gândesc poezie, iar dacă sunt marșuri, gândesc istorie”.
10. Nu era foarte îngrijit
Intra în lumea literaturii, se adâncea atât de mult în ea că nu observa cum timpul trece, barba îi creștea, hainele deveneau slinoase și în cameră era haos. Când deja îi era imposibil să creeze în astfel de haos, decidea să-și schimbe locuința, să-și cumpere haine și așternuturi noi și să se radă, povestea Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în cartea „Amintiri”.
Eminescu era de părere că „fiecare lucru trebuie să vină la timpul lui, să corespundă unei necesități firești”. A dormit pe paie, în odăi mici și modeste, cu pereții jerpeliți, mobilă stricată și bordeie. Avea un costum de iarnă și unul de vară, pe care le purta până nu se transformau în zdrențe. Însă, dacă se prezenta la un eveniment festiv, acesta se îmbrăca conform cerințelor. Iarna purta un palton închis și o căciulă de astrahan (căciulă din piele de miel), iar mâinile și le vâra în căptușeala mânecilor din lipsă de mănuși, descrie Călinescu.
11. Era singuratic
Potrivit lui, tânărul poet era om al singurătății: îi plăcea să stea singur acasă, iar la petreceri stătea deoparte, interacționând rar cu oamenii. „El era tot mai mult singur. Un fel de om rătăcit printre ceilalți”, povestea Slavici. Potrivit descrierii lui Ioan Slavici, Eminescu era „un om de o veselie copilăroasă, care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta, se strâmba or își îndrepta capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita, muzica de cele mai multe ori îl supăra, șuieratul îl făcea să se cutremure, iar orice scârțâietură îl scotea din sărite”.
12. Suferea de tulburare bipolară
Mihai Eminescu suferea de tulburare bipolară, numită atunci tulburare maniaco-depresivă. Persoana afectată de această tulburare poate avea perioade în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) și perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic sau nervos (denumite episoade maniacale). Persoana se simte ca „băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine, vorbește întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Pe lângă aceste episoade, persoana poate avea și perioade de depresie, în care cel puțin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără chef de viață, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăție. Această afecțiune psihică este foarte des întâlnită (la cel puțin 4,5% din oamenii de pe întreaga planetă).
Intra prin cafenele doar fiind ademenit de mirosul îmbietor de cafea turcească și pentru a frunzări ziarele străine. Poetul era măcinat din interior de tulburarea sa psihologică. Dar de multe ori pierdea noțiunea timpului absorbit de citit sau scris și ajungea să nu doarmă nopți în șir, deși convingerea sa era că „cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și fără să simți dureri”. El a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie.
13. Voia să se călugărească
Mai mulți prieteni de ai lui spuneau că înainte de o nouă internare la spital, Eminescu le-a spus că ar vrea să se călugărească. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, poetul se stinge în Sanatoriul de Boli Mintale, de pe strada Plantelor din București. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. „Sunt năruit”, i-a șoptit Eminescu medicului de gardă care i-a adus paharul cu lapte. La scurt timp, Mihai Eminescu a decedat.
