12 obiecte explozive au fost găsite într-o fântână din raionul Criuleni

Moldova.ORG — În timpul lucrărilor de curăţire a unei fântâni din satul Izbişte, raionul Criuleni a fost depistat un arsenal de obiecte explozive: 3 obuze de artilerie de calibru 122 mm, 8 obuze de 76 mm şi o grenadă, toate din timpul celui de-al doilea război mondial, care prezentau un pericol sporit de explozie, informează serviciul de presă al Ministerului Apararii.

Potrivit explicaţiilor primarului satului Izbişte, Veaceslav Stănilă, fântâna în cauză se află pe terenul unui proprietar de pământ şi a fost completamente astupată de circa 40 de ani. Descoperind fântâna în timpul lucrărilor agricole cotaşii au hotărât s-o cureţe pentru a folosi apa pentru irigarea solului. Descoperind obiectele explozibile, locuitorii satului au solicitat imediat ajutorul grupului de deminare al Armatei Naţionale.

Sosiţi la faţa locului pionierii Batalionului de Geniu Codru, analizând situaţia au decis nimicirea pe loc arsenalului. Împreună cu reprezentanţii primăriei, poliţiei şi Departamentului Situaţii Exepţionale au fost luate toate măsurile de securitate şi întreg arsenalul depistat a fost lichidat.

Alexandru Galaşan, şeful serviciului de geniu al Armatei Naţionale, a menţionat că de la începutul anului curent pionierii militari au nimicit 21 de obiecte explozive.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.