12 jurnalişti din RM efectuează o vizită de documentare în România

Moldova.ORG — În perioada 26 februarie – 3 martie curent, un grup de 12 jurnalişti, membri ai reţelei „Reporter European”, efectuează o vizită de documentare în România.

În timpul vizitei, jurnaliştii din R. Moldova urmează să stabilească relaţii de colaborare cu colegii de breaslă de peste Prut, specializaţi în reflectarea tematicii europene, şi să se informeze din prima sursă despre etapele parcurse de România în procesul de integrare europeană. Jurnaliştii vor vizita Institutul European din România, Centrul „InfoEuropa”, redacţia cotidianului naţional „Cotidianul”, a portalului „EurActiv” şi a emisiunii „Club 27” de la TVR1. Membrii reţelei se vor mai întâlni cu Vasile Puşcaş, parlamentar european şi fost negociator-şef al României pentru aderarea la UE.

Reţeaua „Reporter European” a fost creată de Asociaţia Presei Independente (API) la începutul lunii februarie a.c. Membrii reţelei sunt 12 jurnalişti din mass-media locale care se vor specializa în realizarea articolelor/reportajelor pe teme ce ţin de procesul de integrare europeană în general şi implementarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – R. Moldova în special.

În timpul vizitei de documentare, API în colaborare cu Asociaţia „eRomania Gateway” va organiza, la Bucureşti, un training de o zi pentru jurnaliştii moldoveni la tema „Impactul politicilor europene sectoriale asupra potenţialilor membri ai UE”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.