Zece persoane, reținute într-un dosar de corupție! Printre ei cinci judecători, un procuror, un avocat și un medic

Procurorii și ofițerii anticorupție au descins, astăzi, la Curtea de Apel Chișinău, judecătoria Chișinău sediul Centru, Procuratura municipală, precum și domiciliile suspecților, într-un caz de corupție investigat de procurori, începând cu luna august.

Urmărirea penală pe cauză a fost dispusă de către Procurorul General conform elementelor infracţiunii de trafic de influență, ulterior, la cauza respectivă fiind conexate cauzele penale privind elementele infracțiunii de corupere pasivă și corupere activă.

Procurorii și ofițerii anticorupție au documentat o schemă infracțională în mai multe episoade, în care sunt implicați 5 judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic și un inculpat pe un dosar.

Astfel, conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că, judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare.

Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești de la persoanele interesate către magistrați.

Medicul și cealaltă persoană fizică implicate în schemă erau „clienții” judecătorilor, cei care furnizau mijloacele bănești și în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile .

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate astăzi, de către procurorii anticorupție și ofițerii CNA la birourile și domiciliile celor implicați pe dosar, au fost reținute 10 persoane, și anume : 3 judecători de la Curtea de Apel, 2 judecători de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, un procuror de la Procuratura municipiului Chișinău, un avocat, un asistent judiciar, un medic și o persoană fizică inculpată pe un dosar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.