Femeia basarabeană… Necunoscută în trecut, neînțeleasă nici astăzi, învăluită într-o rană ademenitoare a vremii. Mai jos vă prezentăm zece femei care au schimbat istoria Basarabiei, celebre în epocile sale, care au lăsat o moștenire demnă de urmat.
LIDIA LIPKOVSKI. Legenda de care avem nevoie
Lidia Lipkovski (1884 s. Babino, jud. Hotin- 1958 Beirut, Liban) este unica basarabeancă care a cântat în America Latină, în Noua Zeelandă, pe insula Jawa și insulele Filipine și pe cele mai mari scene ale lumii: Paris, Landra New York, Boston, Montreal, Berlin, Viena, Roma, Milano, Sydney, Hurbin, Tokio, Melbourn, Beijing, încât după turneele ei ai putea studia geografia.
Dar n-a pregetat să concerteze în sălile mici din Basarabia: Hotin, Bălți, Soroca, Cetatea Albă, Orhei, Reni și desigur în cele două capitale provinciale: Cernăuți și Chișinău.
Presa din lumea întreagă o elogia, scriitori celebri îi închinau versuri și articole. Repertoriul său liric a cuprins 60 de opere, a cântat sub bagheta marilor dirijori, iar ca parteneri de scenă i-a avut pe Fiodor Șaleapin, Enrico Caruso și alți cântăreți renumiți de operă.
În 1909 întreprinde primul turneu în străinătate, fiind invitată la Paris de renumitul impresar Serghei Diaghilev, care inaugurase în Franța Stagiunile rusești, unde gustă din marea glorie. Pleacă în America, unde va cânta împreună cu celebrul Caruso la Teatrul Metropolitan.
În 1937 și-a încheiat cariera artistică și a devenit profesoare de canto la Conservatorul din Chișinău. Când regimurile politice se întreceau în cruzimi și războaie, ea s-a așezat la masa de scris și ne-a lăsat moștenire un manuscris enorm de memorii, care se păstrează la Arhiva Națională a R. Moldova.
ELENA LUZGHIN. O femeie-fenomen
Elena Luzghin ( 1871 s. Lungheni, jud. Iași – 1933 Chișinău), în prima căsătorie a fost Lazo, însă descedentă din neamul lui Ștefan Crușevan. A făcut studii gimnaziale la Odesa, apoi a frecventat cursurile Universității din Varșovia și ale cei din Paris.
În 1893 se căsătorește cu Gheorghe Lazo, stabilindu-se cu traiul la moșia din satul Piatra, jud. Orhei. În 1905 îi moare soțul, ea rămâne cu trei copii: Serghei, Boris și Ștefan.
Făcând abstracție de propriile ei probleme, se dedică unei opere filantropice care a făcut-o celebră în epocă: Consiliul de conducere al Orfelinatului Olga, Comunitatea surorilor de caritate Hârbovăț, Casa muncii a Societății de binefacere, Societatea nevoiașilor de pe lângă Gimnaziul de băieți nr.1.
În 1917 se recăsătorește cu președintele Tribunalului din Basarabia Stepan Luzghin, care în calitate de președinte a autorizat Sfatul Țării ca organ legislativ al Basarabiei.
Și tot în același an, femeile o aleg președinta a Ligii femeilor din Basarabia. Promovarea femeii în viața socială a fost prioritară pentru ea până în 1932, când din motive de sănătate se retrage din activitățile publice.
EUGENIA CRUȘEVAN. Prima avocată din Basarabia
Eugenia Crușevan este prima avocată din Basarabia, care în 1919, care la Curtea de Apel Chișinău, a prezentat jurământul ca avocat.
S-a născut în iulie 1889 în orășelul Fălești, în familia unui notar public. Studiile liceale și le-a făcut la Liceul Principesa N. Dadiani din Chișinău. Licența și-a luat-o în toiul revoluției, în 1918 la facultatea de drept a Universității din Moscova.
A fost membră a baroului avocaților din Chișinău și jurisconsult la consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului.
În iunie 1944 a primit ordin de evacuare imediată în care se indica locul de destinație- Craiova și dreptul la bagaj – 60 de kg. Eugenia Crușevan s-a oprit însă la Buzău, unde a lucrat până la pensionare.
Ultimii ani i-a trăit la Timișoara, unde a fost înmormântată în 1976.
ELENA DJIONAT-ZAHAROV …UN LIDER AL MIȘCĂRII FEMINISTE
Născută în 1888 în satul Bozieni, jud. Chișinău, e absolventă a Liceului Principesa Dadiani din Chișinău, doi ani apoi studiind medicina la universitatea din Odesa. Mulți ani e institutoare, conducând școala primară Principesa Elena. Pe vremea războiului mondial, rămâne epitroapă a 18 comune a femeilor celor recrutați, apoi ia parte la mișcarea națională.
Se frământa încă de prin 1907, fiind promotoare spirituale de atunci. De la 1928, se zbate pentru fondarea Organizației Femeilor Basarabene și o prezidează apoi.
Această organizație e importantă prin faptul că a fost fondată nu ca o filială a celei similare din București, ci s-a întemeiat pe ruinele Ligii femeilor basarabene.
În 1929 este aprobat statutul organizației și, fiind legiferată mișcarea, liderele ei se avântă în lupta pentru obținerea de către femei a unor drepturi egale cu cele ale bărbaților.
În 1933 la Chișinău ș-a ținut lucrările primul Congres al Femeilor Basarabene, for la care au participat reprezentantele din toate provinciile românești.
NINA IAȘCINSCHI. Sculptora de curte a marelui duce de Luxemburg
Nina Iașcinschi (1904, s. Ghiliceni, jud. Bălți – 1984, Luxemburg) a absolvit Școala de Belle-Arte din Chișinău, apoi Academia de Arte Frumoase din Bruxelles. Deținătoare a Premiului I i se permite să lucreze trei ani într-un atelier din localul Academiei. A profesat portretul sculptural și compoziția.
Cu ajutorul unuia din foștii săi profesori a obținut o invitație în Elveția, unde a pictat foarte reușit o biserică. Iar din 1936 a început triumful sculptoriței Iașcinschi, în urma lansării expoziției personale în palatul de Belle-Arte din Bruxelles.
A sculptat un număr de busturi, care au valoare nu numai datorită asemănării lor exterioare cu modelele, ci mai cu seamă datorită adevărului lor psihologic.
În Luxemburg realizează o sculptură în bronz, de vreo trei metri înălțime, ce reprezintă un purtător de faclă olimpică, aflat pe un postament, chiar în fața Ateneului. În mai multe orașe din Marele Ducat de Luxemburg se află sculpturi și basoreliefuri ale ei.
S-a stins din viață în 1984, fiind înmormântată la Luxemburg, care după Basarabia, a devenit a doua ei patrie.
NATALIA KEȘCU. O basarabeancă ce a ajuns regină
Basarabenii au avut și ei o regină. O descendentă dintr-un neam basarabean a ajuns să fie Regina Serbiei, dat destinul ei, contrar celor ale personajelor din povești, a fost tragic. S-a născut în 1859, la Florența, fiind descendentă și ultima reprezentantă a familiei Keșcu.
Ea simțea că va fi regină. Încă din copilărie, la toate întrebările răspundea la fel: Voi crește mare și voi fi regină. A rămas orfană de mică. Tutorele ei a fost prințul Constantin Moruzi, care-i era unchi, proprietarul moșiei Dănuțeni din preajma Ungheniului. Aici, la acest conac, Natalia a petrecut mai multe veri frumoase. de aici mergea la Iași, Chișinău, Odesa și Viena.
A fost educată la o mănăstire catolică și lansată în lumea mondenă la Viena, unde apariția ei a produs impresie și prințul sârb Milan Obrenovici a pus ochii pe ea. La 17 octombrie 1875 în Catedrala din Belgrad s-a oficiat cununia domnitorului Serbiei. Frumusețea, inteligența, bogăția ei au făcut-o în scurtă vreme foarte populară la curte și chiar în viața Belgradului.
Natalia a ajuns regină în 1882 și în scurtă vreme a început să-l eclipseze chiar pe rege.
Pornind de la această rivalitate și de la infidelitatea regelui Milan au ajuns să se dușmănească. În clipele de refugiu, Natalia a scris proză, memorii, pe care chiar și le-a editat.
La Chișinău pe str. Lazo nr.24, se mai păstrează un fragment din conacul urban sau Palatul, cum i se mai zice, al reginei Natalia. Nimeni nu poate spune clar cât timp a locuit ea în acest conac, se știe doar că el era proiectat ca loc de refugiu pentru regină în clipele grele ale vieții.
ROXANDRA STURDZA-EDLING. Un nume fixat în istoriile a 3 țări
Roxandra Sturdza s-a născut la 12 octombrie 1786, la Constantinopol. În inima Imperiului Otoman se fermentau marile schimbări, care la scurtă vreme aveau să modifice harta Europei. Roxandra Sturdza, sora filosofului Alexandru Sturdza, a fost una dintre femeile strălucite ale epocii sale. Domnișoara de onoare a împărătesei Elisaveta, persoana de încredere a împăratului Alexandru I. Tot ea l-a lansat pe orbită politică pe contele I. Capo d Istria, care a influențat politica externă a Rusiei în acea vreme.
A fost căsătorită cu contele A.G. Edling (1774-1841). A rămas în istorie ca o filantroapă de excepție. În colaborare cu fratele ei Alexandru, a ctitorit în 1828 casa de preoți, spitalul și școala din Manzâri (județul Tighina). La Odesa a înființat un orfelinat, a oferit bani pentru întemeierea unei mănăstiri de maici. În 1829 a fondat Societatea de binefacere a femeilor, fiind una din îndrumătoarele mișcării feministe din sudul Rusiei și din Basarabia.
Primul examen serios al acestei Societăți a fost în 1833, când prin intervenția Roxandrei Sturdza-Edling și a contesei Voronțova au fost salvate mai multe suflete în timpul foametei ce se abătuse asupra Odesei. Această remarcabilă femeie a reușit să se impună la curtea țarilor ruși la fel cum odinioară reușise Maria Cantemir.
A murit în 1844. Numele Roxandrei Strudza-Edling va rămâne pe veci fixat în istoriile a trei țări: Rusia, România și Grecia.
NADIA RUSSO. O aviatoare cum mai rar se întâlnește
Un nume de glorie al aviației românești este direct legat de Basarabia și de numele nemuritor al scriitorului Alecu Russo. De data asta e vorba despre o femeie cu un destin neobișnuit, care poartă amprenta epocii în care i-a fost dat să se manifeste.
Nadia Russo ( 17.06.1901, Tveri, Rusia) s-a născut în familia generalului de cavalerie Evgheni Brjozovski, mort în 1917, fiind ucis de bolșevici. Rămânând fără tată, împreună cu sora mai mare și însoțite de o ordonanță a tatălui său, s-au refugiat de frica urgiei roșii în Basarabia, unde locuia o mătușă de-a lor. La Chișinău se vorbea mult rusește și mediul lingvistic nu era pentru ea un impediment. Franceza, pe care o cunoștea de acasă, era vorbită în mediile nobiliare din Chișinău, iar româna îi părea o limbă străină, aducând a italiană.
Nadia Brjozovski avea caracter. În momentul când s-a decis să se căsătorească cu moșierul basarabean Alexandru Russo, nobil de viță veche, ea știa exact că își va schimba nu numai numele, ci își schimbă o parte din obișnuințele ei și acceptă să fie cetățeana altui stat.
Face cursuri de surori medicale din Chișinău, iar în 1936 la București, absolvește cursurile de pilotaj la Școala de aviație Mircea Cantacuzino. În 1938 Nadia Russo este singura femeie care participă la raliul Praga-București-Belgrad-Bratislava, fiind decorată cu medalia Virtutea Aeronautică de Pace.
Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, Nadia Russo a participat în cadrul Escadrilei Albe la luptele de pe Frontul de Est. Misiunea ei era de a evacua răniții, astfel că a scos sute de răniți din spitalele de campanie de lângă Odesa și Stalingrad.
În 1943 Nadia Russo părăsește aviația din motive de sănătate.
După război, destinul i-a arătat reversul medaliei. A fost arestată și condamnată în 1951 la șapte ani de închisoare și cinci domiciliu forțat în Lătești, Bărăgan. În 1962 a scăpat de domiciliu forțat și a colindat România în căutarea unui post de lucru.
S-a angajat la Buftea, la o fabrică de ambalaj.A decedat în 1988 într-o neagră mizerie.În Chișinău una din străzi situată în strada Râșcani îi poartă numele.
MARIA POCORA. Trenul și prima femeie-geolog din Basarabia
Dacă cineva ar încerca să studieze importanța trenului în istoria noastră, ar descoperi printre alte minunății două momente extrem de triste. Dincolo de falsul roților de tren, sunt două tragedii care ne-au marcat istoria. Și ceea ce este curios, aceste accidente s-au produs în timp aproape unul de altul. Trenul a luat viața lui Alexandru David, tatăl ilustrului pictor Aurel David, și tot mașina de foc a ucis-o pe prima femeie-geolog din Basarabia – Maria Pocora, pe când se întorcea din Belgrad, unde fusese într-o deplasare științifică.
Numele ei s-a păstrat doar în analele științifice.
Născută într-o familie de preoți, n-a absolvit cum era de așteptat școala eparhială, ci a urmat cursurile Liceului de fete nr.3 din Chișinău, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea din Odesa, unde s-a specializat într-un domeniu mai puțin agreat de femei – geologia.
Abia în anii 50-60 va deveni o profesie romantică și căutată de tineri anume pentru aureola depărtărilor necunocute. De fapt, această meserie frumoasă este nespus de grea și plină de riscuri. În anii 1915 a studiat Valea Cogâlnicului din punct de vedere geologic. În anii 1916-1917, în cadrul lucrărilor organizate de Zemstva Gubernială din Basarabia, sub conducerea profesorului Longue, a studiat hidrogeologia județului Orhei.
A activat la Muzeul Național de Istorie Naturală din Chișinău, unde a studiat geologia, hidrologia și pedologia județelor Cetatea Albă, Hotin, Tighina, Lăpușna, Orhei , Bălți și Soroca.
Din colecția faunei moluștelor sarmatice, aparținând Mariei Pocora, o parte a intrat în expoziția Muzeului Național din Chișinău, alta fiind donată Institutului Geologic al României.
Pe mormântul ei de la Cimitirul Central din Chișinău și în necrologurile scrise la momentul dispariției au fost trecute două date 1.09.1884, s. Bușăuca, jud. Orhei – 7.94.1933, gara Porțile de Fier, România, două date ca două taine pentru un destin neîmplinit…
ANASTASIA DICESCU. O pioneră în arta națională din Basarabia
Anastasia Dicescu a fost nu numai o interpretă strălucită, ea a întemeiat un conservator în care au fost instruite câteva generații, care au păstrat tradițiile și au dus mai departe gloria artei interpretative.
Născută în 1887 la Gălești, jud. Orhei, Anastasia Dicescu a fost o artistă lirică de excepție ce și-a adus un important aport la propășirea artei interpretative naționale. A concertat pe scena Operei Naționale Române din Cluj, în perioada 1919-1924.
Grație dragostei pentru cântecul românesc și marcată de sentimente naționaliste, Anastasia Dicescu în fruntea unui grup de inițiativă pune bazele Societății Muzicale Române din Basarabia, la Chișinău, în 1918, deținând funcția de președinte până în 1940.
Activitatea societății muzicale s-a materializat și prin înființarea la Chișinău în decembrie 1918 a primului Conservator de Muzică și Artă Dramatică, al cărei director a fost Anastasia Dicescu.
Pentru activitatea desfășurată în 1923, de către Regele Ferdinand I al României, i se acordă medalia Bene-Merenti, clasa I.
Sursa: „În lumea asta sunt femei”, de Iurie Colesnic
