Washington Post, despre declarația Parlamentului: Moldova va colabora cu Rusia doar în condițiile unui respect reciproc, și nu în condiția unui stat dominant și a unui stat dominat

Presa de peste ocean urmărește cu atenție evoluțiile politice de la Chișinău. Drept dovadă este declarația adoptată joi de Parlament privind condamnarea acțiunilor Rusiei, care a fost reflectată de către prestigiosul ziar american The Washington Post.

„Un moldovean de rang înalt a acuzat Rusia de implicarea în politica internă chiar pe parcursul anului electoral și a cerut Moscovei să respecte fosta republică sovietică.

Speakerul Parlamentului, Andrian Candu, a declarat pentru Associated Press că oficialii pro-europeni se așteaptă ca implicarea Rusiei să escaladeze în preajma alegerilor parlamentare din această toamnă”, scrie Washington Post.

Candu a mai spus că Moldova va colabora cu Rusia „doar în condițiile unui respect reciproc, și nu în condiția unui stat dominant și a unui stat dominat”.

Amintim că joi, în cadrul primei ședințe plenare a Parlamentului din acest an, deputații au adoptat o declarație prin care acuză implicarea Rusiei în politica internă, finanțarea unor partide și hârțuirea oficialilor din țara noastră.

Declarația vine drept răspuns la reacția Dumei de Stat a Rusei, care a criticat legea ant-propagandă, adoptată de Parlament în ianuarie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.