Voronin oferă nume: Cinci miniştri de activitatea cărora PCRM nu este mulţumit

Deşi a votat Guvernul Gaburici, Partidul Comuniştilor nu este mulţumit de activitatea a cinci miniştri din actualul Executiv. Preşedintele comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că deputaţii comunişti au obiecţii faţă de miniştrii Educaţiei, Economiei, Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tineretului şi Sportului şi cel al Apărării.

“Este vorba despre acelaşi Minister al Educaţiei. Acelaşi Minister, atunci nu aveam întrebări la el, dar acum au apărut la ministrul Tineretului şi Sportului. N-am avut întrebări, dar avem acum la Ministerul Economiei. Au apărut întrebări şi la Ministerul de Externe, au apărut întrebări, chiar din prima zi când a făcut primele declaraţii publice, au apărut întrebări la ministrul Apărării”, a spus liderul PCRM, Vladimir Voronin în cadrul emisiunii “Честно Говоря” de la Realitatea TV.

Liderul comunist nu a precizat care sunt obiecţiile principale faţă de miniştri vizaţi, dar a menţionat că va vorbi cu “acei tovarăşi care i-au înaintat şi i-au convins pe comunişti să voteze acest Guvern”.

Totodată, la aceeaşi emisiune Vladimir Voronin a recunoscut că, de la învestirea Guvernului Gaburici, el nu a avut nicio întrevedere cu actualul premier.

„Nu îmi place chestii din acestea, când a doua zi după desemnare să chemi premierul şi să dai indicaţii. Dar mai este timp până la cele o sută de zile, când poţi să ceri rezultate ale activităţii desfăşurate”, a menţionat politicianul.

Reamintim că PCRM, alături de PLDM şi PDM, a votat pentru învestirea Executivului condus de Chiril Gaburici, dar şi pentru formarea structurilor de conducere ale Parlamentului. Cu toate acestea deputaţii comunişti declară că nu au format o coaliţie cu celelalte două fracţiuni şi că ei se află în opoziţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.