Voronin îi spune „Nu” lui Dodon. PCRM nu va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip

PCRM nu va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, inițiată de către PSRM. O decizie în acest sens a fost luată marți de executivul politic al comuniștilor.

Comuniștii susțin că PSRM „încearcă să-și impună propria agendă” și că inițiativa lor „nu are șanse de reușită”. „PCRM nu vede posibilitatea de a participa la acordarea unui vot de neîncredere Executivului”, se arată într-un comunicat sec al formaţiunii.

În același timp, PCRM spune că este nemulțumit de activitatea Guvernului şi se declară în opoziție față de actuala guvernare.

De notat că decizia survine după ce săptămâna trecută, deputaţii comunişti au declarat că PCRM, cel mai probabil, va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, înaintată de socialişti, însă comuniştii trebuie să se convingă că iniţiatorii acesteia au intenții serioase.

„Noi din prima zi am spus partenerilor noștri de opoziție din Parlament că susținem această inițiativă, având pretenții serioase față de cel mai neprofesionist și necompetent Guvern din ultimii 15 ani. Însă fracțiunea parlamentară este parte a partidului și deciziile se iau împreună cu Comitetul Executiv, membrii căruia nu sunt doar deputați”, a declarat atunci comunista Elena Bodnarenco.

Săptămâna trecută socialiștii nu au reușit să colecteze semnăturile necesare pentru a demara procedura de demitere a Guvernului, întrucât PCRM și PLDM nu au susținut inițiativa acestora.

În consecință, PSRM „va înainta câte o moțiune simplă pentru fiecare membru de Guvern”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.