Connect with us

Publicat

pe

„Într-o bună zi, am venit în redacție și am aflat despre faptul că noi nu mai putem scrie știri din politica internă”. Noutatea a șocat-o pe Cristina*, jurnalistă într-o instituție media din R. Moldova.

Ea, cea care scria zilnic știri și nu o mai șoca nimic, a rămas surprinsă, întrucât credea că redacția în care lucra era una independentă și nu se afla nici într-un buzunar al vreunui om politic.

I se părea straniu că articolele critice pe care le scrise anterior dispăreau de pe portal, dar își repeta, timp de un an, în nenumărate rânduri: „redacția este echidistantă, nu sunt îngrădită, nu simt că suntem de partea cuiva sau împotriva cuiva”.

În ultimii 7 ani, presa din Republica Moldova a fost constant catalogată ca PARȚIAL liberă.

Totuși, după un an și câteva luni de când a fost angajată, s-au început schimbările. „Au apărut diferite articole despre care noi, redacția, nu cunoșteam. Articole cu diferiți autori, preluate de pe diferite portaluri afiliate politic. Adică, noi nu cunoșteam nimic despre ele, dar apăreau cumva la noi în agenda de știri.”

Potrivit jurnalistei, instituția difuza interviuri cu oameni politici controversați, despre care reporterii nu știau nimic. Li se părea straniu ce se întâmpla. „Noi, practic, eram puși într-o situație foarte incomodă, pentru că ar fi firesc să cunoaștem despre acest lucru. Erau oameni cu o imagine proastă, care sunt blamați de opinia publică. Sunt niște oameni care, atunci, nu reprezentau pentru noi interes politic și nu meritau să fie prezenți pe portalul nostru. Dacă ar fi fost decizia noastră, noi nu am fi realizat un interviu cu o astfel de persoană.”

Presa din Republica Moldova în rapoartele Freedom House:
parțial liberă în anii 2002-2003
neliberă în perioada 2004-2010
parțial liberă în anii 2011 – 2017

Salariu la plic

Pe lângă situațiile descrise mai sus, Cristina povestește că salariul ei era unul mic și plătit neoficial. Însă, pentru ea nu conta remunerarea atât timp cât făcea ceea ce îi plăcea. „Salariul nu era oficial. În aproape doi ani, salariul era în plic. Chiar și alți colegi de-ai mei aveau jumătate de salariu în plic și jumătate oficial. Absolut toți.” Jurnalista presupune că banii pe care îi primeau neoficial aveau ca sursă comanditarii știrilor și interviurilor fără autor, care favorizau sau criticau o anumită persoană politică sau chiar ale știrilor false. „Toți știau foarte bine cine pune aceste știri, cine se înțelege referitor la aceste știri, la cine veneau ele și a cui era comanda, pentru că era clar în favoarea cui erau scrise.”

De la mândrie, la rușine este doar o știre falsă

Cristina* simțea că, la scurt timp după ce a fost angajată în respectiva instituție de presă, jobul ei avea un impact pozitiv. Îi plăcea mult ce făcea și era mândră de echipa din care făcea parte. „Nimeni nu avea dubii că această echipă era independentă. Toți cunoscuții mei se mândreau că eu eram acolo, știau că fac un lucru în folosul societății și că nu sunt plătită de oameni politici și nu lucrez în interesul lor.”

Însă, după toate cele povestite mai sus, jurnalista nu mai putea să se identifice cu echipa și nu era de acord cu ce se făcea. „Dacă la început eram mândră, ulterior, îmi era foarte rușine pentru că primeam de la prietenii mei diferite linkuri cu știri eronate.”

„După ce am plecat, ei au continuat să distribuie știri eronate, false, știri de scandal cu titluri care deranjează, informații de lifestyle. Au început să fie tot mai mult criticați în comentarii pe Facebook. De exemplu: „V-ați vândut”, „Această instituție nu mai este ce a fost”. Reputația instituției a scăzut foarte mult. Toată redacția care a fost la început în acea componență, nu mai este”, povestește Cristina menționând că foarte mulți colegi au plecat din același motiv.

Moldova.org a contactat peste 20 de jurnaliști care au activat sau încă mai activează în instituții de presă imparțiale și politizate. Doar o jurnalistă a acceptat să discute cu noi. Acest interviu este realizat în cadrul campaniei „Poporul gândește”. Dacă doriți să împărtășiți experiența voastră, Moldova.org este deschisă pentru colaborare. Anonimatul va fi asigurat.

*Numele jurnalistei a fost modificat pentru a-i proteja identitatea.

Opinii

Iubind în taină… 60 de ani

Publicat

pe

De către

„Am fost căsătorit cu soția aproape jumătate de veac, până a decedat acum șase ani în urmă. Am două fiice minunate și trei nepoți deja mari. Am iubit întotdeauna bărbați, dar nimeni niciodată nu și-a dat seama că sunt gay. Precauția cu care mi-am trăit viața m-a ajutat să-mi păstrez statutul, locul în societate și poate viața”. Așa și-a început Andrei povestea pe care așteptam demult să o ascult.

Grupul homosexualilor de vârsta a treia se adună periodic în sediul Centrului GENDERDOC-M. Uneori pentru a discusta problemele psihologice ori de sănătate cu care se confruntă, alteori pentru a depăna amintiri și a-și alina singurătatea.

La GENDERDOC-M se întâmplă mult mai rar să întâlnești oameni de vârsta a treia. Mai des, întâlnești tineri care vin să ceară ajutor, literatură, sfaturi ori consiliere psihologică. Seniorii însă comunică puțin și niciodată cu oamenii noi. De aceea am așteptat mai mult de un an prima discuție sinceră cu câțiva dintre ei.

Dintre cele 17 persoane care au venit la întrunire, mai mult de jumătate au fost sau mai sunt căsătoriți cu femei, evident. Unii spun că le-au iubit în felul lor – prietenește. Dar recunosc că mariajul a fost o condiție indispensabilă pentru a-și găsi un loc de muncă, a-și crea un statut social și a-și ascunde mai bine emoțiile și felul de a fi.

Andrei spune că nici soția, nici oamenii din jur nu au intuit vreodată că este homosexual, ori au aflat vreodată despre poveștile sale de dragoste.

„Atitudinea față de persoanele LGBT a fost dintotdeauna negativă, în special în Uniunea Sovietică, în sate.  Întotdeauna trebuia să fii foarte precaut. Informație despre homosexuali nu era deloc. Homosexualitatea era împotriva legii, respectiv și cetățenii de rând vedeau criminali în homosexuali. Dar restricțiile și pericolul la care eram supuși nu puteau inhiba adevăratele sentimente. Oricum ne găseam unii pe alții. În discuții, făceam aluzii și dacă persoana tot era gay, înțelegea imediat. Nu e nevoie de foarte multe explicații și definiții ca să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat  în mintea sufletul și inima ta.”

Viața lui Andrei, ca și a celorlalți bărbați homosexuali  din generația sa, a fost o luptă continuă între adevăr și autoconservare.  Niciodată nu își permitea să lege prietenii publice cu iubiții săi.

„Niciodată nu am recunoscut în fața nimănui că sunt homosexual. Știam doar eu și partenerul meu. Și cu partenerul nu aveam nici măcar relații de prietenie. Ne salutam când ne vedeam în public ca niște cunoștințe întâmplătoare, alteori chiar treceam pe alături, ca niște străini. Am fost întotdeauna foarte atent. Am fost persoană publică, ar fi fost groaznic pentru mine să se afle adevărul.”

Frica față de adevăr a rămas la fel de mare chiar și acum, când dependența de societate și statut nu pare a fi la fel de mare. Mai mult, Andrei crede că perioada în care a trăit a fost una frumoasă, indiferent de greutățile prin care a trecut.

„Fiecare generație are avantajele sale și provocările sale. Tinerii de azi au condiții mai bune când e vorba de informație și s-ar părea că le este mai simplu să întâlnească alte persoane cu care să comunice. Dar sunt și dezavantaje –  online nu știi niciodată peste ce provocatori dai. Comunicarea față în față e mult mai sigură. Nu cred că homosexualilor din noua  generație le este mai ușor. Vorbind deschis despre faptul că sunt gay, ei sunt nevoiți să se confrunte față în față cu homofobia, cu ura societății, care aruncă cu roșii și ouă în ei. Nu cred că le este mai ușor decât nouă, care ascundeam adevărul”.

Chiar dacă atitudinea societății s-a schimbat vizibil, Andrei rămâne de părere că trebuie să-și ascundă identitatea:

„Orice informație poate fi îndreptată împotriva ta, în orice moment, mai ales în Moldova. Aici dacă vrei să compromiți un om, să-l înjosești în cel mai urât hal, îi zici homosexual. Vedeți cum fac politicienii, când nu mai au argumente împotriva cuiva, inventează că e homosexual și societății nici nu-i trebuie argumente, automat devine personaj negativ.  E greu să trăiești în Moldova cu această etichetă.”

Zice, totuși, că homofobia promovată de presă nu-l mai deranjează demult. Și-a creat un soi de imunitate trăind o viață întreagă printre homofobi. Îl amuză, însă, discursurile care sugerează că homosexualitatea ar fi o modă împrumutată din vest.

„Nu am avut niciodată probleme să întâlnesc alți bărbați homosexuali. Chiar dacă nu era Internet ori informație accesibilă. Chiar și în localitățile mici, în sate, era simplu să găsești pe cineva. Evident că despre aceste relații știam numai noi. În orașele mai mari, erau locuri speciale în care ne dădeam întâlnire. În parcul central, pe atunci se numea Parcul „Pușkin”, ne vedeam adesea. Cred că noile cunoștințe erau mai accesibile atunci decât acum. Erau și atunci provocări. Și poliția organiza provocări. Cel mai periculos era dacă te prindea poliția, pentru că imediat avea să se afle la servici despre asta. Și asta însemna, de regulă, finalul carierei. Era cel mai grav lucru care putea să ți se întâmple. Am ajuns și eu pe mâna poliției, dar funcția pe care o dețineam m-a ajutat să soluționez problema. Indiferent de impedimente și restricții, oamenii dintotdeauna găseau căi să se vadă , să fie împreună. Nu poți merge împotriva ta.”

Andrei, ca și ceilalți bărbați de vârsta lui, cu care se întâlnește periodic la Centrul GENDERDOC-M, pare a fi împăcat cu viața sa, se simte mulțumit, dar recunoaște că și-ar fi dorit să întâlnească bătrânețea alături de persoana iubită, nu în singurătate:

„Sigur că uneori mă gândesc că ar fi bine să am alături persoana iubită, dar dorințele nu coincid întotdeauna cu posibilitățile. Dacă aș trăi cu un bărbat, niciodată nu aș putea ascunde asta de ochii lumii. Chiar și așa, trăind departe unul de altul, se întâmplă când moare unul dintre parteneri, celălalt să plângă tare la înmormântare. Atunci e evident pentru toată lumea că între ei a fost mai mult decât prietenie. Dar nu e bine să-ți permiți așa ceva. E nevoie de sacrificiu, de răbdare.”

Citește mai departe

Reportaje

Tăierea tradițională a animalelor de către comercianți – trasă pe dreapta

Publicat

pe

De către

După ce a investit peste jumătate de milion de lei într-un magazin cu condiții conforme pentru vânzarea cărnii, Nicolae Papuc, un antreprenor din Slobozia Mare, Cahul, este nevoit să-și țină afacerea sub lacăt.

Pentru că nu mai este voie să-și sacrifice porcinele în condițiile în care a făcut-o până acum, acesta nu poate să obțină o serie de certificate necesare pentru comercializarea cărnii. Astfel, de mai bine de trei luni, antreprenorul nu-și mai poate derula activitatea, având frigiderele magazinului goale.

Interviul integral îl găsiți pe REPORTAJE.MOLDOVA.ORG

Citește mai departe

Politică

Politiciana care face slalom printre amenințări și intimidări

Publicat

pe

„Sunt de-o vârstă cu Republica Moldova și independentă de la naștere”, așa răspunde Victoria Butuc când este întrebată câți ani are. De mai mult de șase ani este implicată în politica moldovenească și a depășit deja perioada „luatului peste picior” că ar fi tânără, femeie și că locul ei ar fi acasă.

Victoria Butuc este consilieră locală în satul Dănceni, consilieră raională Ialoveni și asistenta unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova. „Să te impui în fața seniorilor este foarte greu. Să demonstrezi că meriți să ai un loc de frunte în lista candidaților pentru consilieri, la fel, este complicat”, povestește tânăra.

Interviul integral îl găsiți pe REPORTAJE.MOLDOVA.ORG

Citește mai departe