Connect with us

Publicat

pe

„Într-o bună zi, am venit în redacție și am aflat despre faptul că noi nu mai putem scrie știri din politica internă”. Noutatea a șocat-o pe Cristina*, jurnalistă într-o instituție media din R. Moldova.

Ea, cea care scria zilnic știri și nu o mai șoca nimic, a rămas surprinsă, întrucât credea că redacția în care lucra era una independentă și nu se afla nici într-un buzunar al vreunui om politic.

I se părea straniu că articolele critice pe care le scrise anterior dispăreau de pe portal, dar își repeta, timp de un an, în nenumărate rânduri: „redacția este echidistantă, nu sunt îngrădită, nu simt că suntem de partea cuiva sau împotriva cuiva”.

În ultimii 7 ani, presa din Republica Moldova a fost constant catalogată ca PARȚIAL liberă.

Totuși, după un an și câteva luni de când a fost angajată, s-au început schimbările. „Au apărut diferite articole despre care noi, redacția, nu cunoșteam. Articole cu diferiți autori, preluate de pe diferite portaluri afiliate politic. Adică, noi nu cunoșteam nimic despre ele, dar apăreau cumva la noi în agenda de știri.”

Potrivit jurnalistei, instituția difuza interviuri cu oameni politici controversați, despre care reporterii nu știau nimic. Li se părea straniu ce se întâmpla. „Noi, practic, eram puși într-o situație foarte incomodă, pentru că ar fi firesc să cunoaștem despre acest lucru. Erau oameni cu o imagine proastă, care sunt blamați de opinia publică. Sunt niște oameni care, atunci, nu reprezentau pentru noi interes politic și nu meritau să fie prezenți pe portalul nostru. Dacă ar fi fost decizia noastră, noi nu am fi realizat un interviu cu o astfel de persoană.”

Presa din Republica Moldova în rapoartele Freedom House:
parțial liberă în anii 2002-2003
neliberă în perioada 2004-2010
parțial liberă în anii 2011 – 2017

Salariu la plic

Pe lângă situațiile descrise mai sus, Cristina povestește că salariul ei era unul mic și plătit neoficial. Însă, pentru ea nu conta remunerarea atât timp cât făcea ceea ce îi plăcea. „Salariul nu era oficial. În aproape doi ani, salariul era în plic. Chiar și alți colegi de-ai mei aveau jumătate de salariu în plic și jumătate oficial. Absolut toți.” Jurnalista presupune că banii pe care îi primeau neoficial aveau ca sursă comanditarii știrilor și interviurilor fără autor, care favorizau sau criticau o anumită persoană politică sau chiar ale știrilor false. „Toți știau foarte bine cine pune aceste știri, cine se înțelege referitor la aceste știri, la cine veneau ele și a cui era comanda, pentru că era clar în favoarea cui erau scrise.”

De la mândrie, la rușine este doar o știre falsă

Cristina* simțea că, la scurt timp după ce a fost angajată în respectiva instituție de presă, jobul ei avea un impact pozitiv. Îi plăcea mult ce făcea și era mândră de echipa din care făcea parte. „Nimeni nu avea dubii că această echipă era independentă. Toți cunoscuții mei se mândreau că eu eram acolo, știau că fac un lucru în folosul societății și că nu sunt plătită de oameni politici și nu lucrez în interesul lor.”

Însă, după toate cele povestite mai sus, jurnalista nu mai putea să se identifice cu echipa și nu era de acord cu ce se făcea. „Dacă la început eram mândră, ulterior, îmi era foarte rușine pentru că primeam de la prietenii mei diferite linkuri cu știri eronate.”

„După ce am plecat, ei au continuat să distribuie știri eronate, false, știri de scandal cu titluri care deranjează, informații de lifestyle. Au început să fie tot mai mult criticați în comentarii pe Facebook. De exemplu: „V-ați vândut”, „Această instituție nu mai este ce a fost”. Reputația instituției a scăzut foarte mult. Toată redacția care a fost la început în acea componență, nu mai este”, povestește Cristina menționând că foarte mulți colegi au plecat din același motiv.

Moldova.org a contactat peste 20 de jurnaliști care au activat sau încă mai activează în instituții de presă imparțiale și politizate. Doar o jurnalistă a acceptat să discute cu noi. Acest interviu este realizat în cadrul campaniei „Poporul gândește”. Dacă doriți să împărtășiți experiența voastră, Moldova.org este deschisă pentru colaborare. Anonimatul va fi asigurat.

*Numele jurnalistei a fost modificat pentru a-i proteja identitatea.

Politică

Hrișcă și тушёнка, cu drag de la Șor

Publicat

pe

Hrișcă, tocăniță de carne, pâine pe săturate și muzică populară. Așa s-a desfășurat protestul împotriva scumpirii carburanților organizat de Ilan Șor. În același timp, mii de oameni s-au adunat, la fel, în PMAN pentru a protesta împotriva guvernării.

Hrișcă și тушёнка, cu drag de la Șor

Hrișcă, tocăniță de carne, pâine pe săturate și muzică populară. Așa s-a desfășurat protestul împotriva scumpirii carburanților organizat de Ilan Șor. În același timp, mii de oameni s-au adunat, la fel, în PMAN pentru a protesta împotriva guvernării.

Geplaatst door Moldova.org op Zondag 26 augustus 2018

Citește mai departe

Reportaje

Caietul cu datorii – lista „neagră” a sărăciei

Publicat

pe

De către

Sărăcia a lansat o practică răspândită în mai multe sate din Republica Moldova. Oameni fără locuri de muncă și bani de-o pâine, cu capetele plecate și cu mișcări timide, neîndemânatice, merg la magazin și iau produse pe datorie. În schimb, aceștia sunt înscriși într-un caiet special, un fel de listă „neagră” a săracilor.

Magazinul – singura distracție din sat

Satul Moșeni, raionul Râșcani, este locul care găzduiește mai puțin de 600 de oameni. Majoritatea tinerilor sunt plecați peste hotare, iar bătrânii își calculează pensiile ce nu le ajung aproape pentru nimic. Satul nu-și alintă locuitorii cu străzi pavate, canalizare, locuri de divertisment, dar nici măcar cu fabrici unde ei ar putea să se angajeze. „Singura noastră distracție a devenit magazinul din centrul satului, unde lumea se adună să cumpere câte ceva, să ia în datorie, să aducă laptele sau să mai schimbe o vorbă. Ce să-i faci dacă aici doar așa te poți distra?”, întreabă zâmbind cu tristețe Maia, elevă în clasa a IX-a. Maia își poartă părul castaniu prins la spate cu un elastic și are o privire limpede și caldă, pe care o coboară cu timiditate atunci când vorbește despre neajunsurile satului în care s-a născut și crescut.

Acest punct, unde se concentrează „distracția” din sat, va fi închis până la sfârșitul anului 2019, pentru că proprietarii au decis să se stabilească cu traiul în Federația Rusă. „Plecăm toți, toată familia. Închidem magazinul și plecăm. Nu cred că ne va fi mai ușor acolo, dar cel puțin copii noștri vor avea un viitor. Într-un sat fără apă, drum și canalizare, nu vine nimeni să investească. De aici lumea doar pleacă”, constată dezamăgit Roman Fedoreț, un bărbat de 35 de ani. El administrează singurul magazin din sat, deschis de către părinții lui, care sunt plecați la Moscova.

Viața pe caiet

Practica vânzării pe datorie („pe caiet”) este populară în satul Moșeni. Aceasta a devenit ca un colac de salvare pentru familiile cu venituri mici. Unii săteni nu-și imaginează cum ar supraviețui dacă proprietarii magazinului ar înceta să mai vândă produse alimentare pe datorie. În caietul „sărăciei”, așa cum îl numește Corina, soția lui Roman, găsești mai mulți tineri decât bătrâni. „Bătrânii primesc lunar pensia, iar tinerii nu-și găsesc loc de muncă luni în șir. Așa și iau produse pe datorie până mama le va trimite bani din Italia sau soțul de la Moscova sau poate mai reușesc să prindă vreo muncă ocazională pe la liderul din sat”, povestește Corina, o tânără de 29 de ani, originară din Chișinău și care a venit în satul de baștină al soțului ei.

În timp ce ea răsfoiește caietul gros cu foi îngălbenite și urme de degete prăfuite amprentate pe copertă, vedem în el scrise cu pixul nume, porecle, cifre și semnături. Femeia face suma tuturor datoriilor adunate timp de un an. „În total sunt 15 mii. Cea mai solicitată este pâinea și detergenții”, spune ea și iese repede afară la fiul ei de doi ani care o strigă. Piciul îi întinde ceșcuța din care a băut compot din fructe proaspete, cu care și-a murdărit dibace maioul alb.

Timp de câteva minute, în magazinul scăldat în semi-întuneric, se aude doar motorul frigiderului care toarce zgomotos. O fetiță stă cuminte și așteaptă revenirea vânzătoarei, ca să-și cumpere niște acadele din cei 10 lei pe care-i mototolește în mâna transpirată. Fata inspiră cu poftă mirosul dulce și proaspăt de biscuiți cu scorțișoară din cutia deschisă dis-de-dimineață. Până revine Corina la tejghea, în magazin intră și un bărbat trecut de 50 de ani, care poartă pe cap un chipiu gri și uzat. Omul cu privirea obosită face înconjurul încăperii mici, saturat de produsele ticsite pe rafturi.

„Pune pe contul meu”

„Prima dată când am văzut cum soacra dădea produse pe datorie și nota numele oamenilor în caiet, m-am uimit. Nu înțelegeam de ce face asta și cum poate avea atâta încredere în oameni, dar, treptat, după câteva săptămâni, am înțeles. Oamenii trăiesc tare greu”, spune Corina, în timp ce soțul îi dă dreptate clătinând rar din cap. Moșenenii nu au venituri suficiente și constante, cât să le ajungă măcar pentru minimul necesar. Astfel, aproape fiecare al doilea sătean ia produse pe datorie. „Nu știu cum se vor descurca după ce vom închide magazinul și punctul de colectare a laptelui, unde mai câștigau un ban sau puteau lua alte produse în schimb”, oftează el și iese din magazin cu băiețelul în brațe.

Corina ia un carnețel și un pix și se îndreaptă spre depozit pentru a vedea ce produse mai trebuie aduse. Între timp, în ușa prinsă cu o frânghie, apare un bărbat de vreo 33 de ani, lat în spate. După mai multe minute de așteptare, în prag apare și Corina. Adrian o salută obosit, îi întinde 20 de lei și-i cere o pâine și un pahar cu cvas rece, pentru a-și potoli setea. „Aaa, deja v-au dat salariul”, îi zâmbește vânzătoarea. Acesta dă afirmativ din cap și suspină. „Offf, măcar vara avem de lucru”, suspină bărbatul și iese la terasă, sorbind hapsân din cvas. Se așază pe scaunul ascuns la umbra unei umbrele mari și urmărește copiii cum se zbenguie în jurul terasei. Picii fac liniște pe uliță doar când mai trece vreo mașină pe acolo și ridică un nor gros și dens de praf.

O femeie trecută de 70 de ani, uscățivă și cu spatele încovoiat de muncă și nevoi intră în magazin. „O pâine, 300 de grame de covrigi și un pachet cu unt. Totul face 46 de lei? Pune totul pe contul meu”, spune femeia. Corina îi întinde produsele, zâmbește trist și scoate din sertar caietul cu datorii…

Citește mai departe

Reportaje

Wonder Woman de Măgdăcești

Publicat

pe

La doar câteva zeci de kilometri de Chișinău, există sate care nu sunt conectate la apeduct și nu au canalizare. Există sate cu peste zece mii de locuitori fără drumuri practicabile. Explicația primarilor din aceste localități este simplă: nu sunt bani în bugetul local. Totuși, există în Republica Moldova și localități care se dezvoltă, chiar dacă haznaua satului este prea mică pentru necesitățile acesteia. Vorbim despre satul Măgdăcești, unde primara Liuba Cojocaru distruge stereotipul că „femeile nu pot fi politiciene și primare” și ne demonstrează că poți crea condiții decente de trai cu un pic de efort și imaginație.

Citiți continuarea și vedeți reportajul video pe REPORTAJE.MOLDOVA.ORG.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com