Connect with us

Politică

Vladimir Voronin recunoaște: Vreau să scufund Partidul Liberal

Publicat

pe

Liderul PCRM Vladimir Voronin recunoaște că el personal și formațiunea pe care o conduce își propune dispariția de pe arena politică a Partidului Liberal, pentru că liberalii „nu sunt patrioți ai neamului Republicii Moldova”.

„Am un mare interes ca să dispară de pe arena politică Partidul Liberal. Vreau să-i scufund pe liberali și am să contribui cu tot ce pot, pentru că ei nu sunt patrioții neamului Republicii Moldova”, a declarat liderul comuniștilor Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21.

Președintele PCRM a spus că Mihai Ghimpu și membrii PL luptă împotriva „statalității, independenței, împotriva limbii și națiunii noastre”.

„Mihai Ghimpu și membrii PL  luptă împotriva statalității, independenții, ei luptă împotriva la toți, împotriva limbii și națiunii noastre. 76 la sută din cetățenii noștri la ultimul recensământ au spus că sunt moldoveni, iar 67 la sută au spus că limba este moldovenească, dar ei pe noi ne educă și spun că limba este română. Deși la acest capitol nici democrații nu sunt mai departe, dacă Andrian Candu, președintele Parlamentului se declară român, atunci cu ce ocazie stă în fruntea Parlamentului”, s-a arătat revoltat Voronin.

În context, liderul comuniștilor a spus că, în timpul guvernării,  Partidul Comuniștilor nu a abordat problemele de identitate și a limbii la un astfel de nivel, „pentru este o problemă foarte fină”. „Din cauza acestor probleme au dispărut multe state și s-au făcut multe revoluții”, a adăugat el.

Totodată, Vladimir Voronin a acuzat PL că în anumite cazuri acordă sprijin tacit PDM, invocând în acest sens numirea directorului SIS și a președintelui CSJ, când, potrivit lui Voronin, liberalii au părăsit sala pentru a asigura cvorumul necesar de voturi pentru aprobarea acestei hotărâri de majoritatea parlamentară.

„Iată a fost un caz recent în Parlament. Numirea directorului SIS și a președintelui CSJ . Aceste funcții se numesc prin hotărâre de Parlament, care se aprobă cu majoritatea deputaților din sală. După ce Candu a înțeles că la în sală nu vor fi suficiente voturi pentru desemnarea lor, Ghimpu a primit indicații, a luat alți cinci deputați liberali și au părăsit sala, iar hotărârea a fost votată”, a spus Voronin.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Deputații PSRM vor o nouă lege cu privire la funcționarea limbilor, care să ofere limbii ruse statut de „limbă de comunicare între națiuni”

Publicat

pe

De către

Deputații PSRM vor o nouă lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul RM, care să ofere limbii ruse statutul de „limbă de comunicare între națiuni”. De asemenea, socialiștii vor ca noua lege să prevadă că limba de stat a Republicii Moldova este moldovenească.

Potrivit socialiștilor, adoptarea acestei legi este „unicul scenariu posibil pentru asigurarea și fortificarea poporului multinațional moldovenesc”.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat că este creat un grup de lucru pentru elaborarea proiectului de lege dat și înregistrarea sa în Parlament.

Inițiativa a fost anunțată după ce ieri Curtea Constituțională a constatat caracterul desuet și inutil al actualei Legi cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

 „Decizia scandaloasă a Curții Constituționale din Moldova, prin care, Legea cu privire funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost declarată ”învechită”, a creat o nouă circumstanță-periculoasă cu privire la pacea civilă  și stabilitatea social-politică din țara noastră”, se arată în declarația PSRM.

Socialiștii au argumentat că proclamarea actualei legi drept „învechite”, rezumă că, în Republica Moldova relațiile interetnice și lingvistice nu sunt reglementate de nici o lege. „La rândul său, acest lucru duce la apariția unui șir de conflicte periculoase cu tentă interetnică, care poate cuprinde întregi regiuni ale țării noastre”, ai mai spus socialiștii.

Reamintim că la 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a pronunţat hotărârea privind statutul limbii de stat în Constituţia ţării. Astfel, limba română a fost declarată limbă de stat, după ce, timp de 19 ani, aceasta a fost „limba moldovenească“.  Curtea Constituţională a decis că textul din declarația de independență prevalează textului din Constituție. Astfel, limba română a devenit limba de stat a R. Moldova, deoarece acesta era termenul precizat în Declarația de Independență a țării.

Ieri, Curtea Constituțională a constatat caracterul desuet și inutil al Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Potrivit Înaltei Curți, pe de o parte, nu dispozițiile sale produc efecte, ci dispozițiile legilor speciale ulterioare. Pe de altă parte, comunitatea din Republica Moldova trăiește într-un alt stat, unul nou, de drept, democratic și independent, în care rațiunile de moment ale Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite nu-și mai au rostul.

Curtea a subliniat că efectele declarării desuetudinii unei legi echivalează cu abrogarea acesteia.

Citește mai departe

Politică

PAS cere anularea sistemului mixt. Maia Sandu:„ Prin mixtul cu un singur tur, Plahotniuc cedează țara Kremlinului!”

Publicat

pe

De către

Partidul Acțiune și Solidaritate a solicitat astăzi abrogarea sistemului electoral mixt ca fiind nedemocratic și nereprezentantiv. Totodată, PAS va informa partenerii internaționali despre faptul că, prin acest sistem electoral, există riscul iminent de venire la putere după alegerile parlamentare a partidului pro-Kremlin PSRM contrar voinței majorității cetățenilor Republicii Moldova.

Maia Sandu, președinta PAS, și Sergiu Litvinenco, membru al Biroului Permanent Național al partidului, au menționat la o conferință de presă că,sistem electoral mixt este nereprezentativ, or mandatele câștigate de partidele politice vor fi în disonanță totală cu voturile oferite de cetățeni.

Astfel, partidele proeuropene au obținut 32% de voturi în primul tur și 52% în turul II. Însă dacă se raportează rezultatele la nivelul celor 11 circumscripții uninominale, partidele pro-democrație ar obține doar 2 mandate de parlamentari, adică 18%. De cealaltă parte, cu toate că PSRM (reprezentantul acestuia) a luat doar 40% în turul I și 47% în turul II, această formațiune ar obține 9 mandate de deputați, adică 82%.

La nivelul orașului Chișinău (fără suburbii), partidele proeuropene, pe baza aceluiași exercițiu, nu ar câștiga niciun mandat de parlamentar, toate 9 fiind adjudecate de către PSRM, fapt care este contrar opțiunii alegătorilor.

„Sistemul electoral într-un singur tur este total nereprezentativ, pentru că mandatele obținute nu au nicio legătură cu voturile obținute. Chiar dacă majoritatea cetățenilor mun. Chișinău au votat pentru reprezentanții partidelor pro-europene, 80 la sută din mandate le vor câștiga exponenții PSRM.

Aceste cifre demonstrează foarte clar că PD a creat toate condițiile pentru ca următoarea guvenare să fie preluată de către Partidul Socialiștilor, Igor Dodon, iar odată cu aceasta de către Kremlin”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Potrivit lor, sistemul electoral votat de PD și PSRM dezavantajează partidele proeuropene, or numărul de mandate pe care le-ar câștiga acestea, conform aceluiași exercițiu, ar fi de 2 ori mai mic în raport cu numărul de voturi obținute (32% și, respectiv, 52% de voturi ar echivala în sistemul mixt cu 2 mandate, adică 18%).

„Vreau să fie foarte clar, noi respectăm votul cetățeanului, nu spunem că un sistem trebuie să avantajeze o ideologie sau alta, ci spunem că un sistem trebuie să reflecte cât mai aproape dorința cetățeanului. Or rezultatele din mun. Chișinău, în primul tur, demonstrează că voința poporului nu se va traduce în mandate”, a declarat lidera PAS.

Citește mai departe

Politică

Președintele PDM Vlad Plahotniuc efectuează o vizită în SUA

Publicat

pe

De către

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, efectuează în această perioadă o deplasare în Statele Unite ale Americii, unde are programate mai multe întâlniri cu lideri politici, membri ai societății civile și reprezentanți ai mediului universitar american. Vlad Plahotniuc este însoțit de vicepreședinții partidului Andrian Candu și Vlad Cebotari.

Potrivit unui comunicat al formațiunii, primul moment al vizitei președintelui PDM a fost întâlnirea cu congresmanul de Texas Pete Olson, care este și președintele Grupului parlamentar SUA – Moldova. Evenimentul a avut loc luni, la Houston, în statul Texas.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să-l revăd pe domnul congresman și este o mândrie pentru mine să-l pot considera prieten. Am discutat subiecte diverse din domeniul economico-social, reformele realizate, dar și o temă foarte importantă pentru Moldova – securitatea energetică. Am discutat de asemenea despre alegerile parlamentare care urmează și despre relațiile moldo-americane în general”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Liderul PDM a afirmat în cadrul întrevederii că Republica Moldova lucrează în această perioadă pentru asigurarea alternativei energetice a țării, informându-l pe congresmanul american (care e și membru în Comisia pentru Energie și Comerț a Camerei Reprezentanților) despre construirea gazoductului Ungheni – Chișinău.

„Domnul Olson e un bun cunoscător al temelor energetice și a fost interesat de eforturile Republicii Moldova de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie. Categoric țara noastră are nevoie de alternativa energetică și eforturile continuă foarte serios în această direcție”, a subliniat Vlad Plahotniuc.

Reprezentantul în Congresul SUA, Pete Olson, a ținut să transmită un mesaj în numele celor 800 de mii de oameni din statul Texas pe care îi reprezintă.

„Iubim Moldova. Este o ţară minunată și un aliat pentru noi. Îndemn să muncim împreună și să devenim mai apropiați, așa cum am devenit în ultimul an de zile. Avem o relaţie foarte bună; să o fortificăm și să o facem mai puternică” a spus Pete Olson citat de comunicatul PDM.

Citește mai departe