Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, joi, că va candida ca independent în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018 şi speră să primească sprijin din partea mai multor partide politice.
Anunţul a fost făccut în cadrul conferinţei anuale organizată tradiţional de şefului statului rus. Liderul de la Kremlin a adăugat că speră la susţinerea formaţiunilor politice care îi împărtăşesc opiniile privind dezvoltarea ţării şi au încredere în el.
“Va fi o auto-nominalizare. Mă aştept să primesc susţinerea acelor forţe politice care împărtăşesc opinia mea asupra dezvoltării ţării şi au încredere în mine. Aştept un sprijin la scară largă din partea cetăţenilor ruşi“, a spus Putin.
În 2012, Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, a câştigat cel de-al treilea mandat de preşedinte după ce a candidat din partea formaţiunii Rusia Unită.
Rusia va organiza alegeri prezidenţiale pe 18 martie 2018.
Vladimir Putin a exercitat două mandate de preşedinte al Rusiei în perioada 2000–2008, după care a fost prim-ministru, în intervalul 2008–2012, în timp ce preşedinte era Dmitri Medvedev. Actualul mandat al preşedintelui Vladimir Putin a început în martie 2012 şi se va încheia pe 7 mai 2018.
Potrivit Constituţiei Rusiei, orice preşedinte are dreptul la cel mult două mandate consecutive, iar după o pauză de un mandat poate candida din nou. În 2008, mandatul unui preşedinte al Rusiei a fost crescut de la patru la şase ani.