Vlad Plahotniuc se află în SUA! Are o nouă funcţie

Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc se află într-o vizită de lucru în SUA, în calitate de coordonator executiv al Consiliului Alianței de guvernare, se arată într-un comunicat al formaţiunii. El a fost invitat de către Consiliul Atlantic să participe la cel mai important eveniment anual al acestei organizații, Distinguished Leadership Awards (Premiile pentru Lideri Internaționali Distinși).

Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei sale în SUA, Vlad Plahotniuc are preconizate mai multe întrevederi cu înalţi oficiali din administraţia de stat a SUA, dar şi cu formatori de opinie şi reprezentanţi ai mediului de afaceri interesaţi să investească în ţara noastră.

Astfel, la Washington, Plahotniuc a discutat cu experţii Consiliului Atlantic despre agendele economice şi de reforme la care s-a angajat guvernarea din Republica Moldova.

“Coaliția de guvernare este consolidată şi determinată să îşi asume reformele complicate pe care le avem de făcut”, a spus Vlad Plahotniuc. El a dat ca exemplu rezultatele obţinute de către guvernarea de la Chişinău în domeniul economic, în ultimele două luni: “Înregistrăm performanțe foarte bune, încasările acumulate de autorităţile fiscale şi de Vamă arată că, imediat ce au fost schimbate conducerile acestor instituții și s-au făcut anumite optimizări, veniturile chiar s-au triplat în unele cazuri. Și sunt sigur că resurse încă mai putem găsi. Atenție, noi am adus aceste suplimente la buget fără să mărim taxe și să-i împovărăm pe cetățeni, lucru foarte important”.

Întrebat care este viziunea sa de dezvoltare a Republicii Moldova, pentru următorii doi ani, Vlad Plahotniuc a menţionat:

“Vrem să asigurăm stabilitatea economică şi financiară a ţării, prin stabilirea unui nou program cu Fondul Monetar Internaţional, şi să excludem fenomenul corupţiei, prin asigurarea unei justiţii eficiente şi independente”.

Sesiunea de lucru a durat mai multe ore, dintre experţii Consiliului Atlantic participând Anders Aslund, cercetător ştiinţific superior în cadrul Centrului Eurasia Dinu Patriciu, expert în politica economică a Europei de Est, David Koranyi, director al Inițiativei Eurasian Energy Futures (Viitorul Energiei în Eurasia), expert în securitate energetică europeană, transatlantică şi eurasiatică, şi Andrea Montanino, director al programului Global Business and Economics (Afaceri și Economie la Nivel Global).

De asemenea, Vlad Plahotniuc a mai discutat cu formatori de opinie şi analişti, reprezentanţi ai unor centre și institute implicate în politica externă americană.

„Nu în fiecare zi vedem guvernări atât de determinate să facă schimbările necesare în ţara lor. Aici, în SUA, sunt fonduri, companii care urmăresc progresele pe care le face Republica Moldova şi vor să investească. Veţi primi şi mai mult sprijin, prin implementarea Acordului de asociere cu UE, aşa cum s-a întâmplat şi în Bulgaria şi în România”, au spus reprezentanţii Consiliului Atlantic, citaţi de comunicatul PSM.

Unul dintre cele mai cunoscute şi influente centre analitice din SUA, înfiinţat în 1961, Consiliul Atlantic oferă expertiză şi consultanţă în domeniul afacerilor internaţionale inclusiv pentru reprezentanţii Administraţiei şi Congresului SUA.

plahotniuc

plahotniuc

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.