Connect with us

Social

Vino în 10 iunie cu familia și prietenii să spunem NU traficului de ființe umane

Publicat

pe

La data de 10 iunie, vino cu familia și prietenii în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pentru un maraton de acțiuni de sensibilizare și conștientizare a consecințelor traficului de ființe umane. De la ora 10:00 până la 15:00 participă la activitățile organizate, dar și informează-te despre ce este traficul de ființe umane, consecințele acestuia și cum să participi la combaterea acestui fenomen.

Maraton de 5 km

Startul maratonului va fi dat la ora 12:00. De la Arcul de Triumf vom ajunge până la strada Ismail, apoi vom coti înapoi pe bulevardul Ștefan cel Mare – până la strada Toma Ciorbă.

Linia de finiș va fi tot la Arcul de Triumf.

Participanții maratonului vor avea acces gratuit la apă potabilă. La fel, fiecare alergător va primi în dar câte un tricou.

Orășelul copiilor

În orășelul copiilor vor fi organizate un șir de activități educaționale și distractive de către Laboratorul distracțiilor științifice, Mendelevium și Centrul educațional pentru copii, Ingenium.

În programul orășelului:

·         starturi vesele și concursuri cu premii

·         ateliere de creație

·         galerie de desene în aer liber

·         experimente haioase

·         personaje și eroi din desene animate.

Zona expozițională

În zona expozițională vei avea posibilitatea să cunoști îndeaproape dispozitivele și mijloacele de transport folosite de către subdiviziunile Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Vei admira ATV-urile Poliției de Frontieră, echipamente mobile de patrulare, dar și tehnică criminalistă, centrul mobil de prevenire și informare în domeniul siguranței rutiere și autospeciale de intervenție la incendii.

Zona ONG

Peste 10 organizații care activează în domeniul combaterii fenomenului traficului de ființe umane, dar și în sprijinirea victimelor, își vor prezenta activitatea. Vei avea oportunitatea să te informezi cum să previi acest fenomen. La fel, vei afla istoriile frapante ale victimelor traficului de ființe umane.

Food zone

După ce vei alerga 5 km, vei avea posibilitatea să te odihnești și să-ți recapeți forțele. Am pregătit, în Food Zone, băuturi răcoritoare și bucate delicioase pe toate gusturile.

Despre circularea transportului public la 10 iunie

Pe parcursul maratonului de 5 km, care va începe la ora 12:00, circulația transportului public pe bulevardul Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Ismail și Toma Ciorbă va fi sistată. Transportul public va fi redirecționat pe străzi adiacente. Iar între orele 13:30 și 19:00 va fi suspendată circulația transportului în perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni – Alexandr Pușkin.

Participarea la eveniment este gratuită.

Pentru mai multe detalii despre eveniment: https://www.facebook.com/events/2111879669096340 

Citește mai departe
Advertisement

Social

Atenție! Șoferii nu vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timp ce conduc. Care vor sancțiunile

Publicat

pe

De către

Șoferii nu vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timp ce conduc. Aceștia nu vor putea folosi, de asemenea, dispozitive similare pentru convorbiri telefonice, nu vor putea naviga pe platforme web, utiliza camera foto sau video, citi sau scrie texte.

Se estimează că șoferii care trimit sau primesc mesaje sunt distrași de la trafic în medie între 4 şi 6 secunde. Pentru a spori gradul de securitate în trafic, prevederile vor fi aplicate inclusiv conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală și bicicliștilor.

Aceasta după ce Guvernul a avizat pozitiv modificările legislative pentru sporirea responsabilității conducătorilor auto, prevenirea accidentelor rutiere și excluderea activităților ce distrag atenţia în trafic.

Pentru aceste încălcări va fi aplicată o amenda de până la 600 de lei și 3 puncte de penalizare. Amenda nu va fi aplicată dacă apelul telefonic a fost efectuat prin dispozitivul tip „mâini libere” sau în cazul apelurilor la servicii de urgență. Totodată, va fi permisă utilizarea dispozitivelor de navigaţie GPS.

De asemenea, potrivit proiectului, conducătorii auto care nu cedează trecerea pietonilor şi bicicliştilor vor plăti amenzi mai mari.

La prima abatere șoferii vor achita între 600 și 1200 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. În prezent, pentru această încălcare este prevăzută o amendă de până la 300 de lei, cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

Pentru abaterea repetată în decursul unui an calendaristic, amenda ar putea ajunge până la 3000 de lei, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.

Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare, anul trecut au avut loc 2640 de accidente rutiere, dintre care 358 au fost cauzate de neacordarea priorității pietonilor, iar 106 s-au produs din cauza conducerii imprudente, provocate inclusiv de utilizarea telefoanelor mobile.

Citește mai departe

Social

Încă 43 de localități din R.Moldova vor avea acces la fibra optică. Vor fi investite 45 milioane de lei

Publicat

pe

De către

Încă 43 de localități din Republica Moldova vor avea acces la fibra optică. În acest scop, vor fi investite 45 milioane de lei. Astfel, toate localitățile din țară vor fi acoperite cu fibră optică.

Aceasta și alte prevederi se conțin în Programul de dezvoltare a rețelelor de bandă largă pe anii 2018-2020 și în Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, aprobate astăzi de Guvern.

Documentele stabilesc măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice de generație nouă cu acoperire națională, astfel încât rata de penetrare a serviciilor de acces în bandă largă să ajungă la nivelul țărilor Uniunii Europene.

Programul prevede că până în anul 2020, toate localitățile din Republica Moldova vor fi conectate la rețelele în bandă largă cu viteza de cel puțin 30 Mbps. Totodată, va spori până la 60 la sută numărul gospodăriilor cu acces la Internet de mare viteză.

„Trebuie să scoatem în evidență că este vorba de rețele mobile, – obiectivul acestui program este să ajungem în fiecare localitate cu fibra optică, întrucât există localități unde nu este rentabil pentru operatori sa activeze și această susținere va fi acordată prin intermediul acestui program”, a subliniat prim-ministrul Pavel Filip.

În acest sens, vor fi modernizate rețelele existente de comunicații electronice pe cabluri de cupru, pentru furnizarea accesului în bandă largă cu o viteză mai mare de transfer a datelor.

 Implementarea programului va crește accesul populației la servicii electronice avansate, va spori eficiența administrației publice și va facilita interacțiunea dintre guvern-industrie și societatea civilă. Totodată, va fi redus decalajul dintre zona rurală și cea urbană.

 Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației, în prezent, 49 la sută din gospodării au acces la Internet în bandă largă.

Citește mai departe

Social

ZdG: În 2015, R. Moldova a încercat să vândă Libiei şase avioane MIG-29. Preţul începea de la 2 mil. euro pentru fiecare

Publicat

pe

De către

În 2015, printr-o procedură ferită de ochii lumii, autorităţile R. Moldova au încercat să vândă cele şase avioane de tip MIG-29 Guvernului Libiei, ţară din nordul Africii, asupra căreia, în 2011, Consiliul de Securitate al ONU a instituit un embargo privind importul de arme, după conflictele care au cauzat un război intern, scrie ZdG.

Printr-o scrisoare intrată în posesia ZdG, semnată de Sergiu Ciobanu, care în februarie 2015 deţinea funcţia de director al Aeroportului Internaţional Mărculeşti, acesta invita în R. Moldova o delegaţie din Libia, pentru a „începe” negocierile. Preţul cerut de autorităţi pentru fiecare avion începea de la 2 milioane de euro.

„Confirmăm că suntem proprietarii a şase avioane de tip MIG-29 şi suntem autorizaţi de Guvernul nostru să acceptăm ofertele Guvernului libian în mod direct în conformitate cu protocolul internaţional de apărare. În baza celor expuse, aşteptăm delegaţia oficială din partea Guvernului libian să viziteze Aeroportul Internaţional Mărculeştii, unde inspecţia şi negocierile iniţiale pot începe. Pentru informarea dvs., preţul cerut pentru fiecare avion este de 2 milioane de euro. Ataşăm detaliile tehnice complete şi certificatele avioanelor”.

Acesta este mesajul dintr-o scrisoare semnată la 11 februarie 2015 de către Sergiu Ciobanu, directorul Aeroportului Internaţional Mărculeşti (AIM), obţinută de ZdG. Ataşat la text, Ciobanu expedia pozele aparatelor de zbor şi specificaţiile tehnice ale acestora.

Solicitat să explice contextul acestui document, Ciobanu, care a plecat, între timp, din fruntea întreprinderii de stat, şi-a amintit de un asemenea episod, dar a negat conţinutul scrisorii. „N-a fost aşa ceva. Păi, nu. A fost o persoană care se ocupă cu vânzări şi a întrebat dacă noi suntem proprietarii. Le-am răspuns că noi suntem proprietarii. Nu, noi am spus doar că suntem autorizaţi şi că aeronavele acestea au fost expuse spre comercializare, şi dacă vă este interesant, va fi deschisă procedura de licitaţie cu strigare. Şi noi am făcut licitaţie. Acolo scrie că aeronavele sunt în gestiunea AIM… Acolo nu scrie de Guvern nimic…. Aşa scrisoare eu nu am scris”,a zis Ciobanu.

Episodul este însă confirmat de către Viorel Cibotaru, cel care, la 18 februarie 2015, devenise ministru al Apărării în Guvernul Gaburici. Fostul oficial a refuzat să ofere detalii la subiect, făcând referire la faptul că acest caz a fost secretizat. „Nu vreau să vorbesc despre acest caz. E unul secret. A fost secretizat. Dacă sunt careva documente, chestii, comentaţi-le, eu nu dau comentarii”.

Textul integral al investigației poate fi citit AICI.

Citește mai departe