VIDEO// Igor Dodon la Rossia 24: Moldova – federaţie, iar militarii ruşi – în Transnistria!

Republica Moldova trebuie să devină o federaţie, iar pacificatorii ruși trebuie să rămână în Transnistria până la soluționarea politică definitivă a conflictului transnistrean.

O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, la postul rus de televiziune Rossia 24. Aceasta după ce jurnaliştii ruşi l-au întrebat ce crede despre decizia de ieri a Radei Supreme de la Kiev de a interzice Rusiei tranzitul militarilor spre regiunea transnistreană.

„Până la soluționarea politică definitivă a conflictului transnistrean, prezența pacificatorilor ruși în regiune este necesară. Ei își îndeplinesc atribuțiile în conformitate cu acordurile semnate la începutul anilor 1990. Până la soluționarea politică a acestui conflict pacificatorii ruși trebuie să rămână aici”, a declarat Igor Dodon.

Tot acolo, socialistul a spus că Republica Moldova trebuie să devină un stat federativ şi „să utilizeze construcţia federativă a ţării pentru soluţionarea acestui conflict”.

De asemenea, liderul Partidului Socialiştilor a acuzat partidele de la Chişinău de crearea condiţiilor de blocare economică a regiunii transnistrene.”Acum un an Moldova a semnat Acordul de Asociere la UE şi au apărut primele bariere economice pentru companiile din stânga Nistrului. Iar acum câteva zile Camera de Licenţiere nu a prelungit licenţa de activitate a unor companii vinicole din Transnistria”, a mai spus Dodon.

Reamintim că ieri Rada Supremă de la Kiev a denunțat cinci acorduri interstatale cu Guvernul Rusiei în domeniul militar, inclusiv acordul cu privire la tranzitul militarilor ruși aflați în regiunea transnistreană prin teritoriul Ucrainei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.