Victor Țurcan va dezvălui cine stă în spatele suspendării Consiliului de Administraţie Victoriabank

Toți membrii Consiliului de Administraţie al Victoriabank au fost suspendați din funcție. Președintele Consiliului Victor Țurcan împreună cu membri acestei structuri va susţine o conferinţă de presă, unde va dezvălui cine stă în spatele suspendării Consiliului de Administraţie Victoriabank.

Situaţia privind CA al Victoriabank provoacă mai multe întrebări. La   mijlocul lunii august au apărut mai multe informaâii neoficiale, potrivit căreia Natalia Politov-Cangaş a fost suspendată de la conducerea BC „Victoriabank”, ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație. Informația nu a fost confirmată, nici infirmată de instituția bancară.

Mai târziu, Judecătoria sectorului Buiucani a anunţat că a decis să suspende decizia Consiliului de Administrație al Victoriabank prin care Natalia Politov-Cangaș a fost înlăturată de la conducerea băncii. Încheierea a fost emisă la 25 august curenti.

Instanța a hotărât ca decizia Consiliului de Administrație să fie suspendată pe perioada derulării anchetei de serviciu și până la soluționarea în fond a litigiului.

Victoriabank este a treia ca mărime bancă din Republica Moldova. Cel mai mare pachet de acţiuni este deţinut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu 15,06% şi Alpha Bank România cu 12,5%.

Un pachet important la Victoriabank este a lui Victor Ţurcanu, actualul preşedinte al Consiliului de Administrare. Un pachet de circa 30% este concentrat în mânile a unui grup de cinci-şase firme, despre care se spune că ar fi afiliate afaceristului Veaceslav Platon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.