Verde pentru Unire! Un marș automobilistic unionist va avea loc duminică la Chișinău

„Verde pentru Unire!” este genericul unui marș automobilistic unionist, care va avea loc duminică la Chișinău. Zeci de mașini dotate cu drapele tricolore vor parcurge în marș cele mai importante artere din Chișinău, pentru a promova Unirea Republicii Moldova cu România.

Evenimentul va începe la ora 12.00 din Piața Marii Adunări Naționale.

Vlad Bilețchi, președintele Asociației UNIREA – ODIP, a menționat astăzi la o conferință de presă că manifestanții vor promova Unirea pe cele mai importante artere din Chișinău pe data de 23 septembrie. Unioniștii se vor deplasa pe majoritatea bulevardelor, străzilor cu conotație istorică deosebită.

„ Vrem să fim cei care mișcă lucrurile în bine și împreună trebuie să conștientizăm că Unirea este singura soluție pentru Republica Moldova. Facem apel către toată lumea, haideți să ne mobilizăm și să ieșim duminică, la ora 12:00 în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Vlad Bilețchi.

Vor fi mai multe boxe cu piese patriotice, care vor umple străzile din Chișinău cu atmosferă de sărbătoare centenară.

„În acest An Centenar, în cele trei luni rămase, trebuie să depunem toți eforturile pentru a apropia cele două maluri ale Prutului. Pe data de 23 septembrie, 100 de mașini cu drapele tricolore vor parcurge în marș cele mai importante străzi din Chișinău pentru a promova Unirea ”, a declarat Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.

În același timp, unioniștii au spus că vor continua campania de colectare a un milion de semnături pentru Unirea Republicii Moldova cu România până pe data de 1 decembrie.

„Acest milion de semnături pentru Unire va oferi posibilitatea de a modifica Constituția României, astfel încât în preambulul acesteia să fie specificat dezideratul unității naționale”, a declarat Vitalie Prisăcaru, coordonator al Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Ultima manifestație unionistă a avut loc pe data de 1 septembrie, când participanții Marșului Centenar, care au parcurs peste 1200 de kilometri pe jos au ajuns la Chișinău.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.