Veneţia sub ape! Un val de intemperii a lovit regiunea

Stare de alertă în Veneţia. Centrul local de maree a lansat o alertă de „acqua alta”, o creştere a nivelului mării în oraş, în contextul în care centrul turistic şi celebra piaţă San Marco au fost inundate, relatează AFP citată de Agerpres.

Conform previziunilor prezentate, apa ar urma să atingă spre miezul nopţii 1,40 metri deasupra pragului obişnuit. Fenomenul „acqua alta” este cauzat de rezultatele conjugate ale mareei, ale intemperiilor puternice şi ale refluxului regulat al apelor Adriaticii spre laguna veneţiană.

Cel mai mare nivel al apei din istoria Veneţiei datează de la 4 noiembrie 1966. Atunci oraşul a fost acoperit cu un strat de apă de 194 de centimetri în contextul în care întregul teritoriu italian s-a confruntat cu inundaţii catastrofale.

Un val de intemperii a lovit începând de miercuri dimineaţă o bună parte din teritoriul Italiei, cauzând probleme, în special de navigaţie, în timp ce mai multe insule din Golful Napoli au rămas izolate de restul continentului. În unele regiuni din Sicilia au fost închise şcolile primare, în timp ce în Toscana circa 50 de persoane au fost evacuate într-o zonă afectată deja puternic de inundaţii în 2011.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.