Veaceslav Ioniță după dezvăluirile lui Usatîi: Aștept să fiu citat de procurorii americani

Veaceslav Ioniță, fost deputat PLDM și președinte al Comisiei parlamentare pentru buget și finanțe, crede că documentele publicate ieri de Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, sunt suficiente ca să permită implicarea procurorilor americani în investigația furtului unui miliard de dolari de la Banca de Economii, Banca Socială și UniBank.

Pe blogul său, Ioniță amintește că și el a publicat anterior documente care demonstrau implicarea PLDM-ului în scheme ilegale, în baza cărora CNA a deschis mai multe dosare penale. ”Însă, înțelegeam foarte bine am că pentru succes mai avem nevoie de ceva, și anume, de implicarea organelor de anchetă de peste hotarele țării”, scrie fostul deputat.

În ceea ce privește dezvăluirile de ieri ale lui Renato Usatîi, Ioniță spune că știa și el, dar nu avea toate dovezile necesare. ”În noiembrie 2014, am făcut publice câteva scheme noi, cu implicarea unor alte companii, cum ar fi Rhodos, afiliate rudelor dlui Filat. Cunoșteam încă din noiembrie că, prin intermediul companiei Rhodos, au fost achitate serviciile de PR ale unei companii americane, însă, la acel moment, nu dețineam probe sau acte confirmative”, spune Ioniță.

”Acum, se pare că au apărut. Aceasta și așteptam, să demonstrăm că pe banii sustrași de la BEM au fost efectuate achitări către o companie americană. Acum este momentul potrivit ca, în cercetarea cazului delapidării banilor de la BEM, să se implice autoritățile americane, care au dreptul, conform legislației lor, să inițieze o anchetă penală”, crede economistul.

În context, el a adăugat că așteaptă să fie citat în calitate de martor de procurorii americani care se vor ocupa de acest caz.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.