Valeriu Streleţ şi priorităţile sale!

Principalele priorități ale Guvernului Valeriu Streleț, dacă va fi votat de Parlament, vor fi relansarea negocierilor cu FMI şi cooptarea unei misiune a UE în domeniul reformei în justiție

De asemenea, candidatul la funcţia de premier Valeriu Streleţ își propune obiective ca „investigarea mega-fraudei din sectorul bancar”, dar şi adoptarea” unui pachet de acțiuni sociale” pentru cetățenii afectați de majorările tarifelor la energie și gaz.

„Restabilirea relațiilor cu partenerii de dezvoltare, iar în acest sens una dintre primele acțiuni va fi demersul către FMI pentru delegarea unei misiuni în Republica Moldova și restabilirea unui acord.

Un alt aspect va viza cooperarea cu partenerii europeni pentru o activitate eficientă a misiunii europene pentru justiție, care e vital necesară pentru a reseta o serie de instituții, care trebuie să fie eficiente și funcționale”, a declarat Valeriu Streleț luni după semnarea decretului de desemnare a candidaturii sale la funcţia de prim-ministru.

De asemenea, el a precizat că va fi acordată o atenție deosebită pentru identificarea vinovaților pentru ”megafrauda” din sectorul bancar și recuperarea banilor.

Vorbind despre motivele care l-au determinat să accepte funcția de premier, Streleț a declarat că este „un om de partid” şi a acceptat să exercite o muncă care nu este deloc simplă, „mai ales că suntem într-o criză profundă”.

Streleț a refuzat să comenteze motivele pentru care Maia Sandu nu a fost acceptată de către PL și PD, precizând însă că și-ar dori ca aceasta să se regăsească în viitorul Guvern.

Totodată, el a afirmat că demiterea guvernatorului BNM și a procurorului general, condiții înaintate de către Maia Sandu pentru a accepta să fie premier, se numără și printre „obiectivele” Acordului de constituire a AIE3.

Reamintim că luni seara președintele Nicolae Timofti a semnat decretul privind desemnarea lui Valeriu Streleț, vicepreședinte al PLDM, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

”Știu și consider că el o să îndeplinească această datorie importantă în stat, mai ales în condițiile dificile în care ne află, și sperăm că-și va forma o echipă care va reuși să gestioneze treburile statului”, a declarat Nicolae Timofti.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.