Valeriu Streleţ despre cum a fost confundat cu Putin: A fost invitat preşedintele rus, dar oficialul ONU s-a apropiat de mine

„ Nu m-am simţit deloc confortabil fiindcă eu sunt eu, eu nu sunt Vladimir Vladimirovici Putin şi dimensiunile statelor noastre sunt diferite”, astfel a comentat premierul confuzia sa cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la cea de-a 70-a reuniune a Adunării Generale ONU de la New York. „Atunci când cineva face ochi mari și își dă seama că acesta nu e președintele Rusiei, nu e cel mai confortabil moment, vă rog să mă credeți”, a spus Streleț, astăzi la un briefing de presă.

Potrivit premierului, confuzia s-a produs în momentul când presedintele rus urma sa urce în scena, iar oficialul ONU s-a apropiat de  premierul moldovean ca să-l invite în scenă. “Un element la care au asistat și colegii mei a fost atunci când președintele Rusiei a fost invitat în scenă din sala de ședințe. Delegațiile noastre erau nu departe una de alta. Oficialul de la ONU s-a apropiat de mine să mă invite în scenă. Atunci i-am spus că este o confuzie și să meargă la delegația Federației Ruse”, a relatat șeful Executivului de la Chișinău.

Valeriu Streleţ a mai spus că oficialul ONU i-a zis ca nu i s-a mai întâmplat aşa ceva în 20 de ani de experienţă la ONU.

Moldova.ORG reaminteşte că pe 30 septembrie, presa de la moscova a scris că premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, a fost confundat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, atunci când a fost întâmpinat de staff-ul tehnic de la sediul Națiunilor Unite, cu ocazia ceremoniei de deschidere luni a celei de-a 70-a reuniuni a Adunării Generale ONU de la New York.

Ulterior, în presa rusă au apărut o serie de comentarii pe tema acestei confuzii, unele ziare afirmând că, după o absență de zece ani la sediul ONU, nimeni nu mai ține minte cum arată liderul rus cu adevărat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.