Va reuşi Traian Băsescu să îşi păstreze cetăţenia? Răspunsul ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a declarat că disputa din jurul cetăţeniei lui Traian Băsescu nu poate zdruncina ansamblul relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, dar estimează, pe baza celor spuse de unii experţi, că decretul semnat de preşedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstituţional.

„Din 2014, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova – 24,8% din exporturi vin spre România, 13% din importuri vin din România. Deci avem nişte relaţii politice, dar şi la nivel de societate foarte intense, care nu cred că pot fi influenţate foarte mult de acest decret. Cu atât mai mult că, după cum aţi menţionat şi dumneavoastră, unul dintre parlamentarii din Republica Molodva a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest decret de retragere a cetăţeniei. Nu vreau să anticipez rezultatul, dar experţii în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sunt foarte mari”, a declarat ambasadorul Mihai Gribincea, la Digi24.ro.

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat marți, 3 ianuarie, decretul pentru retragerea cetăţeniei acordate lui Traian Băsescu, dar nu și soției sale, Maria Băsescu.

„Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc.

Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova”, a  declarat Igor Dodon.

La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, joi, 5 ianuarie, că se va judeca cu preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, care a semnat decretul de retragere a cetăţeniei sale, el arătând că, în acest scop, caută cel mai bun avocat din R. Moldova.

Ulterior, deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac a depus la Curtea Constituțională sesizarea privind controlul constituționalității decretului președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu. Parlamentarul solicită recunoașterea acestuia ca fiind neconstituțional.

Grigore Cobzac se arată ferm convins că Traian Băsescu este un bun și sincer prieten al Republicii Moldova, mai nou și cetățean al ei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.