Un tricolor de 100 de metri va fi întins peste Prut în ultima zi din an

Un tricolor uriaș, de 100 de metri, va fi întins peste Prut de mii de persoane, în ultima zi din an și pentru întâmpinarea anului 2018, când este marcat Centenarul Marii Uniri.

Pe 31 decembrie, la ora 14:00, din fața primăriei din Fălciu, coloana de manifestanți va porni înspre podul de la Prut, care în acest moment nu mai este funcțional.

La 100 de ani de la Marea Unire, românii de pe cele două maluri ale Prutului vor trece steagul de 100 de metri peste pod, cerând astfel, alături de autoritățile locale, ca acest pod și celelalte 22 existente în perioada interbelică să fie reabilitate și funcționale, pentru ca râul să nu mai fie o barieră între frați, scrie Infoprut.ro.

Manifestările vor continua apoi la Casa de Cultură din localitate, unde se va sărbători Anul Nou, și cu demararea manifestărilor din cadrul Centenarului Marii Uniri.

Petrecerea de Revelion va fi însuflețită de recitaluri folclorice susținute de soliști și ansambluri din România și Republica Moldova, trecerea dintre ani fiind punctată de un spectacol de artificii în aer liber, iar partenerii din administrația locală asigură mâncare și băutură tradițională.

„Anul 2018 este deosebit de important pentru noi, deoarece marchează Centenarul Marii Uniri a tuturor românilor, din 1918. Începem 2018 la Prut privind spre Basarabia, către care ne concentrăm eforturile civice pentru a împlini cel mai frumos vis realizabil al generației noastre: reîntregirea. Îi invităm de Revelion alături de noi la Fălciu, în județul Vaslui, pe toți cei care cred în Unire. Împreună cu frații noștri de peste Prut vom striga într-un singur glas: Vrem Unire!”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.