Un TIR înmatriculat în R.Moldova a spulberat o fetiţă pe o trecere de pietoni în Prahova

O fetiţă de 10 ani a murit, marţi, după ce a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un TIR, în timp ce copila traversa DN 1B, în localitatea Loloiasca, pe trecerea de pietoni, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, TIR-ul înmatriculat în Moldova, care circula din direcţia Ploieşti către Buzău a lovit, mortal, o fetiţă de 10 ani, care traversa pe trecerea de pietoni.

„Şoferul este cetăţean moldovean. A fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a ieşit negativ. Colegii sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a se stabili cauzele exacte. Din primele cercetări, copilul, accidentat mortal, era pe trecerea de pietoni”, a declarat, corespondentului Mediafax, şeful Poliţiei Rutiere Prahova, Adrian Iacob.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat că rănile suferite de copil au fost extrem de grave, copila fiind găsită moartă la sosirea echipajului cu medic.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.