Un tânăr a furat un autobuz din …staţie. Unde era şoferul autovehiculului

Un tânăr din Ploieşti a furat, sâmbătă după-amiază, un autobuz din staţie. Autobuzul, aparținând societății de transport public în comun, a fost avariat după ce șoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit mai multe parapete.

Acesta a fost  transportat la spital pentru un control medical, transmite Mediafax.

Potrivit Poliţiei Prahova, incidentul s-a produs în zona Gării de Sud din Ploieşti.

Tânărul, în vârstă de 19 ani, din Ploieşti, a profitat de faptul că şoferul era coborât din autobuz şi a plecat la volanul mijlocului de transport în comun.

“Şoferul autobuzului era coborât din mijlocul de transport, iar tânărul s-a urcat şi a plecat cu autobuzul. Se fac verificări acum, să vedem dacă erau cheile în contact sau nu”, a declarat, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, Raluca Brezeanu.

Potrivit sursei citate, tânărul nu a reuşit să meargă decât câţiva metri cu autobuzul, pentru că în scurt timp a provocat un accident.

“A mers câţiva metri şi a intrat cu autobuzul în parapete. În urma coliziunii, tânărul nu a fost rănit”, a spus Brezeanu.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru un control medical, inclusiv psihiatric.

Potrivit poliţiştilor, în acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală. Se pare că șoferul autovehiculului coborâse într-o pauză, lăsând cheile în contact și ușa deschisă.

Dacă se va stabili că şoferul se face vinovat de acest incident, acesta va fi tras la răspundere de conducerea societății.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.