Un tânăr din raionul Străşeni, condamnat la 19 ani închisoare pentru violul şi omorul unei femei de 65 de ani

Un tânăr de 24 de ani, locuitor al raionului Străşeni, a fost condamnat pentru violul şi omorul unei femei de 65 de ani din aceeaşi localitate.

Potrivit procurorilor, în aprilie curent, inculpatul, fiind în stare de ebrietate a violat, după care omorât o femeie de 65 de ani, cadavrul căreia l-a ascuns într-o gospodărie părăsită. La scurt timp de la comiterea crimei, inculpatul, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinut.

Recent, instanţa de judecată i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 19 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, cu încasarea de la inculpat a sumei de 10 mii lei în folosul succesorului părţii vătămate, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.