Un student din Ștefan Vodă și-a deschis afacere, pe bani europeni. Sătenii îi bat la poartă când au nevoie să facă lucrări mecanizate

La Tudora, Ștefan Vodă, nu întâlnești om care să nu îl cunoască pe Dorin Țapu. Tânărul este proprietarul unui tractor performant, procurat pe bani europeni, cu care cultivă zeci de hectare de teren în fiecare primăvară și toamnă. Sătenii îi bat la poartă ori de câte ori au nevoie să facă lucrări mecanizate în câmp sau livadă.

A câștigat concursul fiind licean

Dorin era licean când a câștigat un grant în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Ca să obțină banii – circa 14 mii de euro, a trecut printr-un concurs în care a trebuit să argumenteze ideea de afacere și să demonstreze că va putea menține și dezvolta business-ul pe care intenționa să îl deschidă. Nu a stat prea mult de gânduri atunci când a trebuit să înainteze propunerea de proiect.

Satul Tudora este vestit în regiune pentru livezile de piersici și nectarine, iar cererea pentru servicii mecanizate – arat, boronit, stropit, a existat dintotdeauna.

„Eu mă gândeam demult la o afacere în acest domeniu pentru că oamenii chiar aveau nevoie de așa servicii. La țară, oamenii muncesc mult în câmp și atunci când lucrările sunt mecanizate, randamentul e mult mai mare”, spune Dorin.

Cu banii câștigați de la Uniunea Europeană a cumpărat un tractor performant și a pus bazele unei firme care numără trei angajați.

Pe tot parcursul lansării și dezvoltării afacerii a fost susținut și ajutat de un mentor angajat în cadrul proiectului, dar și de tatăl său, Ghenadie Țapu. De când a aflat că feciorul său a câștigat un grant, bărbatul a revenit de peste hotare unde muncea de câțiva ani, iar acum este unul dintre angajații firmei.

Rândul e stabilit cu luni înainte

 Dacă la început a trebuit să lupte pentru fiecare client, acum rândul la serviciile firmei lui Dorin e stabilit cu câteva luni înainte. Asta deoarece are cea mai performantă tehnică din sat.

În timp ce Dorin programează activitatea firmei și e responsabil de comunicarea cu potențialii clienți, tatăl său, Ghenadie Țapu, muncește pe tractor, alături de un alt angajat al firmei, un mecanizator cu zeci de ani de experiență.

„Mă bucur că am posibilitatea să muncesc alături de fecior și să îl ajut să își realizeze planurile pe care le are. Săptămâna aceasta am stropit mai mulți pomi și am cultivat o livadă tânără și frumoasă”, spune Ghenadie Țapu.

Lansată acum doi ani, afacerea lui Dorin Țapu a reușit să devină profitabilă, astfel încât acum, tânărul se gândește să o extindă și să cumpere utilaje și tehnică nouă cu care să poată presta o gamă și mai largă de servicii nu doar pentru oamenii din sat, dar și pentru cei din localitățile vecine.

Totodată, se gândește să construiască, împreună cu familia, un frigider mare unde să păstreze fructe – piersici și nectarine pentru vânzare.

„Acum oamenii vând producția pe la porți sau în centrul raional. Cred că ar fi o idee bună, dacă i-am ajuta să o ducă la capitală sau chiar să o exporte în alte țări”, spune Dorin Țapu.

O altă afacere la care se gândesc e legată de producerea biomasei. Își propun că cumpere utilaje speciale cu care să procesele toate resturile vegetale care se adună în vii și livezi, astfel ca ulterior acestea să fie transformate în peleți.

Peste 70 de tineri au beneficiat de ajutor în crearea unor afaceri

 Din toamna trecută Dorin este student la Universitatea Tehnică a Moldovei și îmbină gestionarea afacerii cu studiile la facultate. Chiar și așa reușește să se implice destul de mult în mersul lucrurilor și vine în sat în toate vacanțele și zilele de odihnă.

Dorin Țapu este unul din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea întrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.