Un specialist de la Centrul Militar Bălţi, trimis în judecată. A pretins 800 euro de la un tânăr pentru a-l scuti de armată

Un specialist din cadrul Centrului Militar Teritorial Bălţi va fi trimis în judecată fiind învinuit de comiterea traficului de influenţă. Procuratura Anticorupţie a anunţat despre finalizarea urmăririi penale şi remiterea în instanţa de judecată a cauzei penale.

În cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că, specialistul, în complicitate cu o altă persoană, au pretins 800 şi primit 600 de euro de la un tânăr pentru a-l scuti de serviciul militar şi a-i elibera livretul.

Aceştia ar fi susţinut că au influenţă asupra factorilor de decizie de la Centru, în vederea perfectării şi eliberării documentului care atestă satisfacerea serviciului militar.

Procurorii au înaintat un demers Ministerului Apărării în vederea suspendării din funcţie a specialistului până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei de judecată pe caz.

Dacă vor fi găsiţi culpabili de comiterea infracţiunii nominalizate, inculpaţii riscă pedepse de până la 6 ani închisoare, sau amendă în mărime de la 200 mii lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.