Un soldat al Armatei Naţionale s-a accidentat cu arma din dotare. Și-a tras CINCI gloanțe

Un militar al Armatei Naţionale s-a accidentat cu arma din dotare în timpul executării serviciului de gardă interioară. Soldatul, care executa serviciul militar prin contract în Forţele de Menţinere a Păcii, s-a împuşcat cu arma din dotare ieri noapte, în jurul orei 2.00, anunță un comunicat al Ministerului Apărării.

Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgență din capitală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. La moment, starea acestuia este extrem de gravă, precizează sursa.

Potrivit primelor informații, tânărul ar fi împușcat în pereții unei clădiri, iar gloanțele au ricoșat. Patru dintre acestea au ajuns în piept, iar unul în cap, notează PRO TV. Șeful Secţiei Internare a Spitalului de Urgenţă, Ciprian Gherasim, susține că gloanțele i-au străpuns plămânii și lezat creierul.

Soldatul, în vârstă de 24 ani, a fost încorporat în serviciul militar prin contract în Armata Naţională în martie 2013, iar din iunie acelaşi an execută serviciul militar în Batalionul 3 Independent al Forţelor de Menţinere a Păcii, dislocat în satul Coşniţa, Dubăsari.

Procuratura militară investighează cazul. Concomitent, o comisie specială a Armatei Naţionale efectuează o cercetare de serviciu privind circumstanţele incidentului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.