Un șofer de TIR din R.Moldova, depistat în Galaţi cu o alcoolemie record în aerul expirat// VIDEO

Un șofer de TIR din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, a fost prins, vineri seară, 15 septembrie, de către polițiștii de la Serviciul Rutier, în timp ce conducea beat criță un autocamion, care tracta o semiremorcă. Bărbatul avea o alcoolemie record, de 1,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost oprit în urma unui control al traficului pe drumul naţional 24, în afara comunei Munteni, iar din imaginile Poliţiei române se pare că moldoveanul nici nu prea a înţeles cât de gravă este situaţia.

La data de 15 septembrie, ora 17,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului pe drumul național 24, au depistat în afara comunei Munteni un bărbat de 37 ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un autocamion care tracta o semiremorcă, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, a informat IPJ Galați.

Astfel, la testarea cu aparatul Drager rezultatul a fost de 1.56mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice“, a informat IPJ Galați.

De notat, că potrivit legislaţiei române, norma maxim admisibilă este o concentrație de alcool în sânge de cel mult 0,20 grame / litru, echivalentul a 0,15 mg / litru în aerul expirat.

[youtube id=”XrqXL8jKhCc” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.