Un șef de la Inspectoratul Național de Investigații, trimis în judecată. Ar fi cerut 200 000 euro de la un agent economic

Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre transmiterea în judecată a dosarului în privința unui factor de decizie din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General de Poliție, învinuit de trafic de influență. Temei pentru urmărirea penală a servit denunțul agentului economic implicat.

Acesta a pretins suma de 200 000 euro de la un agent economic, firma căruia figura într-un dosar de evaziune fiscală.

În schimbul sumei menționate, prevalându-se de funcția pe care o deține, funcționarul susţinea că va influența ofițerii de investigație și procurorii din cadrul oficiului Ciocana, care efectuau urmărirea penală în cauza respectivă, în cadrul căreia erau reținuți administratorii agentului economic învinuit de evaziune fiscală.

Acesta ar fi promis să asigure eliberarea acestora din detenție, cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

În cadrul urmăririi penale, procurorul a înaintat către IGP un demers de suspendare din funcție a factorului de decizie vizat.

Acesta și-a recunoscut pe deplin vinovăția, încheind cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, fapt ce a permis disjungerea cauzei din dosarul de bază și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în procedură specială.

Astfel, dacă învinuitul va fi găsit vinovat de către instanța de judecată, pentru acțiunile săvârșite, riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 u.c. sau închisoare de până la 5 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.