Connect with us

Diaspora

Un profesor moldovean de la Universitatea Aalborg, premiat cu diplomă din partea Guvernului R.Moldova

Conaționalul nostru Romeo Țurcan, profesor în domeniul Inovație și Business la Universitatea din Aalborg, Danemarca a primit o diplomă de gradul I din partea Guvernului Republicii Moldova, semnată de premierul Pavel Filip. Aceasta a  fost înmânată pentru succese remarcabile obținute în domeniul profesional și participare activă la promovarea imaginii Republicii Moldova în Regatul Danemarcei.

Potrivit Biroului relații cu diaspora, această diplomă vine să certifice activitatea profesională a lui Romeo Țurcan, eforturile sale extraordinare depuse la susținerea învățământului superior din Republica Moldova. Diploma i-a fost înmânată de către Consulul Onorific al Republicii Moldova în Regatul Danemarcei, Asser Mortensen.

Ceremonia de înmânare a avut loc în cadrul prelegerii inaugurale, susținută de către Romeo Țurcan. Pe durata ceremoniei, profesorul Țurcan a vorbit despre copilăria petrecută în Republica Moldova, de unde i se trag rădăcinile, dar și multe alte amintiri care-l leagă de țara noastră.

Romeo Țurcan este președintele Organizației Moldovenilor în Danemarca (OMD). El are experiență de afaceri în sectoarele energetic, petrolier, militar, high-tech, și consultanță în management. Este o persoană activă, inițiind numeroase proiecte și activități prin care Republica Moldova beneficiază direct.

În ultimii ani, fiind angajat la Universitatea din Aalborg, a inițiat și coordonat mai multe proiecte internaționale care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea întregului sector al învățământului superior din Republica Moldova, colaborând cu mai multe universități din țară. Printre proiectele de succes pot fi menționate următoarele:ERASMUS+ „Introduction Problem Based Learning in Moldova: Toward Enhancing Students’ Competitiveness and Employability”; TEMPUS „Enhancing University Autonomy in Moldova”.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Diaspora

Circa 100 de cetățeni moldoveni din America de Nord se vor întruni la Convenția Moldo-Americană din Miami

Cetățenii moldoveni activi, stabiliți cu traiul în SUA și Canada, își dau întâlnire pe 14 octombrie în Miami, la cea de-a IV ediție a Convenției moldo-americane. Activiști, jurnaliști, avocați, analiști și profesioniști din diverse domenii vor discuta despre modalitățile și posibilitățile de colaborare dintre comunitățile de moldoveni din America de Nord.

“În acest an așteptăm participanti din zece state ale SUA, din Canada, România și Republica Moldova! Eu mă bucur că în fiecare an, echipa Convenției se mărește, iar acest eveniment, organizat exclusiv de către voluntari, devine tot mai profesionist’, declară Evghenia Berzan, Cranford, New Jersey.

Convenția este o platformă care își propune să reunească cele mai strălucite minți și inimile celor mai entuziasmați membri ai diasporei moldovenești în America de Nord. În acest an, organizatorii Convenției mizează pe capacitățile moldovenilor de a îmbunătăți viața celor de acasă în sfera educației, serviciilor sociale.

În acest scop, vor fi sprijinite cele mai importante proiecte, inițiate de către membrii comunității, care ar aduce un impact palpabil asupra populației defavorizate din Moldova. Activismul civic al diasporei moldovenești și potențialul său de a influența peisajul politic, social și economic al Moldova poate fi realizat nu doar prin declarații, dar prin implementarea ideilor concrete.

“Pentru mine, la această ediție este foarte importantă noua inițiativă de a identifica un proiect social dintre cele propuse de către participanți, care va primi un premiu de $500 și va avea sprijinul Convenției pe tot parcursul anului viitor”, a menționat Elena Dragalin din Philadelphia, PA.

Experții vor trece în revistă și principalele problema cu care se confruntă cetățenii din Republica Moldova. Printre aceștia se regăsesc: Veaceslav Ioniță, IDIS Viitorul, Sergiu Tofilat și Valeriu Pasha de la Community Watchdog.md, Sorin Ioniță, Expert Forum din România, Stella Jemna, manager de proiect ATFC din Atlanta, Violeta Gășițoi, Comunitatea Moldovenilor din California, Nata Albot, Koolture Tricolore, Montreal, Constantin Ciortan, Aqua Jet Razor, Miami, FL, Natalia Ghilașcu, Moldova Times, Los Angeles, Evghenia Berzan, Noroc Events & Promotions, Cranford, NJ, Pasha Parfeni, Vocile Curajului, Moldova, Victor LUTENCO, expert în politici publice și migrație din Minneapolis,  Ion Botnaru, Ambassador, ex-Director la Adunarea Generală ONU, New York, Irina Basarabeanu, Love is Kind, Boston, Tatiana Sidorova Torrealba, UNICEF, Mrs. Florida 2017.

”Avem o agendă minunată, vom discuta situația actuală din Republica Moldova, cum va evolua diaspora moldovenească și cum putem contribui la îmbunătățierea situației prin proiecte sociale. Vom analiza și câteva prezentări scurte de proiecte și sesiuni de întrebări și răspunsuri. Va fi o discuție foarte interesantă anul acesta,” afirmă Viorica Steinman din Boca Raton, Florida.

În SUA există potențiali investitori, care sunt dornici să contribuie la crearea unui mediu de afaceri sănătos, iar tinerii, care au obținut o bună experiență de lucru, ar fi gata să se întoarcă în Moldova. Diaspora din America de Nord își propune să promoveze idei și să vină cu rezoluții și planuri colective, în speranța de a aduce un impact mai mare asupra sferelor politice, sociale și economice din Moldova.

“Și în această ediție urmărim să exemplificăm colegilor noștri că discuțiile aprige pot avansa respectuos față de interlocutorii cu care paneliștii sunt într-o pozitie filozofică adversara”, afirmă Sergiu Gherman, consulul onorific al R. Moldova în Miami. La eveniment va fi prezent și familia Ambasadorului Republicii Moldova în SUA, Aureliu Ciocoi.

Așa cum diaspora din SUA este destul de tânără, are nevoie de timp să se consolideze, iar țara noastră are nevoie de noi mai mult ca niciodată. În anii precedenți, evenimentul a fost organizat în diverse orașe – Washington DC, Chicago, New York. Evenimentul este finanțat din contribuții personale și este organizat cu eforturile echipei voluntarilor, membrii diasporei moldovenești din America de Nord.

Citește mai departe

Diaspora

Start! Tinerii care studiază la universitățile de peste hotare pot aplica la Gala Studenților Originari din Republica Moldova

A dat startul perioadei de depunere a dosarelor pentru ediția a V-a a Galei Studenților Originari din Republica Moldova. Tinerii moldoveni care studiază peste hotare sunt încurajați să depună dosarul până pe 5 noiembrie, iar cei mai buni dintre ei vor fi premiați în cadrul unui eveniment care va avea la sfârșitul lui decembrie.

Organizatorii anunță ca la edițiile anterioare s-au înscris în jur de 600 de tineri. În concurs se pot înscrie studenții care își fac studiile în anul 2017/2018 la una din universitățile din străinătate sunt invitați să se înscrie în concurs. De asemenea, sunt eligibili studenții care au absolvit o instituție academică din afara țării în anul 2017. Formularul de înregistrare, precum și CV-ul pot fi trimise pe această adresă.

În ediția din 2017, studenții vor fi premiați în cadrul a 3 categorii principale: Licență, Masterat, Doctorat. Pentru fiecare categorie, vor fi aleși între 5 și 10 câștigători. De asemenea, toți participanții vor fi în mod automat înscriși în concursul pentru Marele PremiuStudentul Anului. De asemenea, partenerii vor putea acorda premii pe domenii: Arte, IT, Economie etc.

Reamintim că Gala are drept scop să identifice și să promoveze studenții care urmează studii superioare la universități internaționale și obțin rezultate academice și extra-curriculare remarcabile. Datorită comunității create, organizatorii își propun să încurajeze interacțiunea tinerilor din diasporă cu reprezentanți din domeniul academic, social, economic din Moldova și să faciliteze transferul de cunoștințe și competențe ale studenților originari din Republica Moldova care au un parcurs academic internațional. Proiectul este desfășurat fără implicarea instituțiilor guvernamentale – afirmându-se ca un proiect independent – creat de diasporă, pentru diaspora și co-finanțat de diaspora.

Puteți urmări mai multe detalii despre eveniment pe pagina de Facebook a Galei, precum și pe acest site.

Citește mai departe

Cultură

Alternosfera va concerta pentru prima dată la Londra

Alternosfera, una din cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România și Republica Moldova, va concerta pentru prima dată la Londra.

Concertul va avea loc la ELECTRIC BALROOM în CAMDEN TOWN, sâmbătă, 28 octombrie, începând cu oră 18:00.

Legendara sală Electric Ballroom din Camden, a găzduit nume sonore precum:  U2, Prince, Sir Paul McCartney, The Clash, The Rolling Stones, Madness, Sex Pistols.

Ca supporting act este invitată trupa The night suns, o formație emergenta “made în London”, cu un sound vibrant, nocturn.

Bilete se pot achiziționa online: https://electricballroom.ticketabc.com/events/alternosfera-support/
Event Facebook: https://www.facebook.com/events/134519277162154/

Acesta este al IV-lea concert organizat de Români în UK la Londra, după  Subcarpați (Martie), Șuie Paparude + Argatu’ (Mai) și Deliric X Silent Strike, Muse Quartet, CTC (Iulie),  urmând că seria din acest an se încheie cu Sărbătoarea Subcarpați pe 18 Noiembrie.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Social5 ore în urmă

Şomerii care beneficiază de ajutor social vor presta, la solicitarea primarului, activităţi comunitare

Şomerii înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social vor presta, la...

Politică5 ore în urmă

Maia Sandu îl invintă pe Vlad Plahotniuc la o dezbatere publică: Poate veni cu prompterul

Liderul PAS, Maia Sandu, îl invită la o dezbatere publică pe președintele PDM Vlad Plahotniuc pe probleme și soluții concrete ce...

Important8 ore în urmă

49 de persoane din nouă raioane vor primi indemnizaţii unice pentru asigurarea cu spaţiu locativ

Guvernl va aloca 2,04 milioane lei, sub formă de indemnizații unice, pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste,...

Important8 ore în urmă

Mandatul EUBAM va fi prelungit cu încă trei ani

Mandatul Misiunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și în Ucraina (EUBAM) va fi prelungit cu încă trei...

Important9 ore în urmă

Şeful ANRCETI şi-a dat demisia! Premierul solicită formarea unei comisii de anchetă

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Grigore Varaniţă, şi-a dat demisia. Anunțul a fost făcut de premierul...

Important9 ore în urmă

Igor Dodon anunţă acțiuni “la scară națională” de susținere a formei prezidențiale de guvernare

Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi „demararea acțiunilor la scară națională în susținerea formei prezidențiale de guvernare”. Şeful statului a...

Social9 ore în urmă

Maşina unui moldovean, spulberată pe un traseu din Ungaria. Şoferul a decedat

Un accident tragic, în urma căruia a decedat un cetăţean al Republicii Moldova, s-a produs astăzi în Ungaria pe autostrada...

Advertisement

Opinii