Connect with us

Important

Un procuror şi trei poliţişti, reţinuţi într-un dosar de trafic de influenţă şi corupere activă

Publicat

pe

Un procuror al Procuraturii de Circumscripţie Chişinău a fost reţinut astăzi de procurorii anticorupţie şi CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. În acelaşi caz au mai fost reţinuţi un poliţist din Ialoveni şi  doi foşti poliţişti. Investigarea cazului a pornit de la denunţul unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror.

Potrivit materialelor cauzei, procurorul din Procuratura de circumscripţie Chişinău ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din Curtea Supremă de Justiţie şi că îi poate convinge să aplice pedepse cu suspendarea executării în privinţa a doi poliţişti, condamnaţi la privaţiune de libertate pentru corupere pasivă.

Pentru a corupe judecătorii, procurorul ar fi cerut 15 000 de euro, dintre care a primit 10 000 de euro. Chiar şi aşa, ambii poliţişti au fost condamnaţi la închisoare, după ce judecătorii CSJ au respins recursurile avocaţilor acestora prin care se solicita „suspendarea condiţionată a pedepselor penale” faţă de cei doi.

În aceste circumstanţe, se constată existenţa unei bănuieli rezonabile privind comiterea de către procurorul din Procuratura de Circumscripţie Chişinău a traficului de influenţă.

Concomitent cu acțiunile procurorului, care afirma că are influență asupra judecătorilor, au fost documentate acțiunile ilegale ale poliţiştilor, care sunt bănuiţi de săvârşirea coruperii active, prin transmiterea către procuror a sumei de 10 000 de euro pentru „influenţarea magistraţilor”.

Pentru fortificarea probatoriului, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat astăzi mai multe percheziţii la persoanele vizate în dosar.

În urma acţiunilor de urmărire penală, de la domiciliul procurorului au fost ridicate 8500 de euro, care au fost pretinse de făptuitor pentru influență și transmiși sub control. În prezent, cele patru persoane sunt reţinute pentru 72 de ore şi plasate în izolatorul CNA.

Citește mai departe

Important

UE a oferit cinci automobile pentru serviciile sociale „Echipă mobilă” de pe ambele maluri ale Nistrului

Publicat

pe

De către

Echipele mobile din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, UTA Găgăuzia, Slobozia și Tiraspol au fost dotate cu automobile noi, cu suportul Uniunii Europene. Automobilele au fost oferite în cadrul proiectului „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi pentru susţinerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului” finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Keystone Moldova, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Proiectul prevede crearea și dezvoltarea a șase servicii noi, 5 echipe mobile și un centru de zi, pentru  persoanele cu dizabilități și activități de capacitare a administrațiilor publice locale, organizațiilor nonguvernamentale, personalului serviciilor noi create în vederea prevenirii instituționalizării  persoanelor cu dizabilități  și incluziunii lor sociale.

Astfel, în cadrul evenimentului, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko și ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș au înmânat cheile automobilelor reprezentanților  administrațiilor publice locale din unitățile administrativ teritoriale  menționate mai sus.

În ultimii 5 ani, cu suportul Uniunii Europene, au fost create 10 Echipe mobile pentru persoanele cu dizabilităţi. Aceste servicii se axează pe îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi prin servicii de consiliere, recuperare şi reabilitare psihosocială, în vederea creşterii gradului de autonomie personală, de prevenire a instituţionalizării şi incluziune socială”, a declarat Stela Grigoraș.

Sperăm că, oferind automobile noi pentru Echipele mobile care prestează servicii sociale persoanelor cu dizabilități și familiilor lor, creăm condiții mai bune de lucru pentru activitățile lor și acest fapt va duce la îmbunătățirea serviciilor sociale oferite celor care au nevoie de ele”, a subliniat ambasadorul Peter Michalko.

Totodată, acest proiect încurajează transferul de cunoștințe și experiențe  în domeniul dezvoltării  serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități între reprezentanții comunităților de pe ambele maluri ale  Nistrului,  urmărind obiectivul final de  stabilire a relațiilor interumane și de consolidare a încrederii.

Datorită acestui proiect, Keystone Moldova are posibilitatea de a dezvolta parteneriate cu administrațiile publice locale și organizațiile non-guvernamentale din UTA Gagauzia și din Transnistria, fapt ce va contribui la realizarea multor inițiative frumoase în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități în viitor”, a menționat Ludmila Malcoci, director executiv Keystone Moldova.

Echipa mobilă este un serviciu care oferă asistență socială la domiciliu persoanelor cu dizabilități și familiilor lor din localităţi izolate, cu acces limitat la servicii specializate. Serviciile prestate de Echipa mobilă variază în funcţie de necesităţile beneficiarilor și pot include: asistenţă şi consiliere psihologică, servicii medicale și de reabilitare / recuperare (kinetoterapie, asistenţă logopedică), instruire specială în scopul dezvoltării abilităţilor pentru o viaţă independentă în comunitate etc.

 Proiectul „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi pentru susţinerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului” este evaluat 559 968,45 euro, dintre care 80% sunt bani oferiți de Uniunea Europeană și 20% reprezintă contribuția partenerilor de implementare și a IM Swedish Development Partner.

Citește mai departe

Important

Referendumul privind revocarea lui Dorin Chirtoacă va costa aproape 9 milioane de lei

Publicat

pe

De către

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi devizul de cheltuieli pentru desfăşurarea referendumului privind revocarea lui Dorin Chirtoacă, care urmează a fi desfăşurat pe 19 noiembrie. Astfel, plebiscitul va costa 8,91 milioane de lei.

Alina Rusu, preşedinta CEC, a precizat că cheltuielile includ remunerarea funcţionarilor electorali, procurarea bunurilor şi prestarea serviciilor şi materiale informative. Hotărârea CEC va fi transmisă spre aprobare Guvernului şi Parlamentului pentru alocarea banilor necesari pentru desfăşurarea referendumului.

Precizăm că, anterior, Consiliul Municipal Chişinău a decis organizarea referendumului de demitere a primarului Dorin Chirtoacă la data de 19 noiembrie. Fracţiunea PL din CMC a cerut anularea deciziei.

După aprobarea unei hotărâri a CEC privind organizarea plebiscitului, Partidul Liberal a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care au solicitat judecătorilor să se expună pe marginea articolului 33 și 34 din Legea administrației publice locale și articolul 177 din Codul Electoral, care presupun suspendarea primarului și organizarea referendumului de revocarea din funcție a acestuia.

Citește mai departe

Economie

În premieră, cercetările de piață pot include și date din stânga Nistrului

Publicat

pe

De către

Mediul de afaceri va avea posibilitatea să acceseze date referitoare la piața din stânga Nistrului. Un parteneriat pentru elaborarea în comun a cercetărilor de marketing a fost stabilit de Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol și Camera de Comerț și Industrie Moldo-Franceză.

Platforma de cooperare a fost înființată în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Cercetările de marketing permit mediului de afaceri, precum și altor părți interesate, să afle care este potențialul de consum, calitatea serviciilor prestate, satisfacția consumatorului, ș.a. nu doar din dreapta, dar și din stânga Nistrului, ceea ce este o premieră.

Informația este de folos în special antreprenorilor mici și mijlocii, care nu au suficiente resurse pentru a întreține departamente specializate. Însăși parteneriatul a fost lansat în urma solicitărilor oamenilor de afaceri, membri ai camerelor de comerț, cărora le lipseau datele agregate pentru ambele maluri.

Astfel, potențialii solicitanți se pot adresa direct Camerei de Comerț și Industrie Moldo-Franceze ori Camerei de Comerț și Industrie din Tiraspol pentru a comanda cercetări de piață.

Pentru realizarea obiectivelor proiectului au fost instruiți specialiști în domeniul elaborării cercetărilor de piață. Va fi creat un site specializat și organizată o campanie de informare a potențialilor comanditari. Platforma are un potențial sporit de sustenabilitate, dat fiind interesul mediului de afaceri față de astfel de informații.

Parteneriatul celor două camere de comerț, care are un puternic impact de consolidare a relațiilor mediului de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului, prevede inclusiv acordarea informațiilor referitoare la piața de desfacere a Uniunii Europene pentru antreprenorii interesați.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la sporirea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților comunităților locale, mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

 

Citește mai departe

Ultimile Știri

Important59 de minute în urmă

UE a oferit cinci automobile pentru serviciile sociale „Echipă mobilă” de pe ambele maluri ale Nistrului

Echipele mobile din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, UTA Găgăuzia, Slobozia și Tiraspol au fost dotate cu automobile noi, cu suportul...

Important2 ore în urmă

Referendumul privind revocarea lui Dorin Chirtoacă va costa aproape 9 milioane de lei

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi devizul de cheltuieli pentru desfăşurarea referendumului privind revocarea lui Dorin Chirtoacă, care urmează...

Economie2 ore în urmă

În premieră, cercetările de piață pot include și date din stânga Nistrului

Mediul de afaceri va avea posibilitatea să acceseze date referitoare la piața din stânga Nistrului. Un parteneriat pentru elaborarea în...

Important2 ore în urmă

O tânără s-a prezentat pe Aeroportul Chişinău cu un paşaport cu viza de SUA falsă. Ce au descoperit poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău în comun cu Procuratura municipiului Chișinău au desfășurat, pe parcursul unei luni de...

Important3 ore în urmă

Un băiat de 14 ani, abuzat sexual de un om de afaceri. Directorul gimnaziului a facilitat cunoștința bărbatului cu copilul

Directorul unui gimnaziu-internat din capitală de 46 ani, împreună cu un om de afaceri bărbat de 40 ani au fost...

Important4 ore în urmă

Un bărbat din Soroca, condamnat la 15 ani de închisoare. Şi-a incendiat iubita gravidă

Un locuitor al raionului Soroca a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că şi-a incendiat concubina gravidă. Potrivit...

Important4 ore în urmă

Un bărbat din Teleneşti a fost acoperit cu un morman de nisip, iar o femeie din Drochia a căzut într-o fântână. Ambii au fost salvaţi

Salvatorii au intervenit luni în recuperarea a două persoane, care au avut de suferit în urma unor accidente. Astfel, aceştia...

Advertisement

Opinii