Un procuror din Ocniţa, trimis în judecată. A primit, prin intermediul unui complice, suma de 800 dolari

Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocniţa şi un civil vor fi trimişi în judecată, fiind acuzaţi de trafic de influenţă.  Aceasta după ce, în primăvara anului 2015, procurorul a pretins şi primit, prin intermediul complicelui său, suma de 800 dolari de la o persoană învinuită de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

În schimbul acestei sume, procurorul susţinea că poate influenţa responsabilii de dosar să-l libereze pe bărbat de răspundere penală şi să-i returneze permisului de conducere.

În aceiaşi zi, procurorul de comun cu complicele său, au pretins de la bărbat încă două mii de lei, căruia i-a promis că poate influenţa anumite persoane publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ocniţa să radieze din baza de date informaţiile cu privire la ridicarea permisului de conducere şi a restricţiilor impuse de lege.

Cu toate acestea, peste câteva luni, Procuratura raionului Ocniţa a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată, iar procurorul şi complicele său, continuau să promită că pot influenţă deja judecătorii să soluţioneze pozitiv cazul bărbatului, fără a-l priva de dreptul de a conduce mijlocul de transport.

Respectiva cauză penală a fost declanşată de Procurorul General în luna august curent. La terminarea urmăririi penale Procurorul General a dispus suspendarea din funcţie a procurorului din Ocniţa.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, procurorul împreună cu complicele său riscă amenzi a cîte cel mult 200 mii lei sau închisoare de la 2 pînă la 6 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare de 8198 lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.