Autorităţile române au predat omologilor din Viena un individ din Republica Moldova, identificat în România, care este acuzat într-o anchetă penală în capitala Austriei, scrie Ziarul de Iași.
Mihail Tanaşciuc este acuzat de austrieci că, în iunie 2018, şi-ar fi declarat o identitate falsă şi s-ar fi prezentat la o bancă. Acolo, legitimându-se cu paşaportul românesc fals, ar fi deschis un cont bancar pe care a primit, în mai multe tranşe, aproape 60.000 de euro.
Banii erau veniţi însă de la hackeri informatici şi au ajuns de la Tanaşciuc la persoane a căror identitate austriecii nu au declinat-o în documentele trimise autorităţilor române.
Curtea de Apel Iaşi a admis încă din iulie cererea de extrădare a lui Tanaşciuc.